Intrebat, vineri, intr-o conferinta de presa, la Sibiu, cu cat vor putea cumpara romanii carne de miel de Pasti, presedintele Sindicatului National al Crescatorilor de Ovine si Caprine, Marcel Andrei, a raspuns ca "totul depinde de piata".
"Tinand cont ca suntem in 5 aprilie si crescatorii tin oile pe stabulatie, ca nu este vegetatie, costurile pentru iernat au fost foarte mari. La un pret de 30 de lei kilogramul nici nu ne-am acoperi costurile. Pe de alta parte, trebuie sa tinem cont si de puterea de cumparare a populatiei si, daca vrem sa vindem, trebuie sa ne adaptam pietei”, a spus Marcel Andrei, citat de MEDIAFAX.
Potrivit acestuia, fermierii nu pot estima "preturi fixe, bine stabilite, pentru ca, daca piata nu accepta, degeaba cer", insa a adaugat ca intentia este sa se vanda carnea de miel cu 30 de lei pentru un kilogram. De asemenea, branza proaspata se va vinde cu 20 de lei pentru un kilogram.
"Sunt produse perisabile si nu ne putem juca. In momentul in care le-am facut, iesim cu ele pe piata, trebuie sa le vindem", a afirmat Andrei.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Adrian și Vlad Iliescu, Atelierele Ilbah: ”din nemulțumire se naște evoluția...
Sursa: start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Etalare Tarot Luna Plină în Rac din 3 ianuarie 2026: ce adevăr emoțional iese...
Sursa: garbo.ro
-
Rugăciunea Sfântului Ioan Botezătorul: Cuvintele sfinte care rup lanțurile...
Sursa: kudika.ro