Producatorul de paine si produse de patiserie Boromir Prod Buzau (SPCU), controlat de omul de afaceri Constantin Boromiz, a raportat pentru anul trecut vanzari cu 23,3% mai reduse, la 114,06 milioane lei (25,6 milioane euro), si pierderi de 1,36 milioane lei.

In 2011, vanzarile companiei au totalizat 148,71 milioane lei, iar pierderile au fost de 360.000 lei, potrivit datelor retratate conform cu noile standarde.

Veniturile totale s-au redus cu 21,2%, la 115,63 milioane de lei, de la 146,82 milioane lei la finele anului 2011.

Compania din Buzau avea prevazut in bugetul de venituri si cheltuieli un profit de 2,7 milioane lei pentru 2012 si investitii de 2,6 milioane euro pentru extinderea spatiilor de productie, scrie MEDIAFAX.

Grupul Boromir activeaza pe piata de morarit si panificatie si mai include companiile Boromir Ind (Ramnicu Valcea si Deva), Boromir Pan, Moara Cibin (MOIB), Extrasib Sibiu, Comcereal Sibiu, Amylon Sibiu (AMY) si Panmed Medias.

Cel mai recent transfer cu actiunile Boromir Prod s-a perfectat vineri, la un pret de 0,136 lei. La aceasta cotatie, compania are o capitalizare de 31,69 milioane lei (7,1 milioane de euro).


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.