Comisia Europeana a deschis joi impotriva Romaniei doua proceduri de infringement privind incalcarea legislatiei comunitare cu privire la sistemul discriminatoriu de impozitare a societatilor straine.

"Comisia Europeana a cerut astazi oficial Romaniei sa modifice tratamentul fiscal discriminatoriu aplicat societatilor straine", informeaza un comunicat transmis de Reprezentanta Comisiei Europene.

In temeiul legislatiei fiscale romane, o societate straina cu mai multe sedii in Romania face obiectul regimului fiscal al intreprinderilor pentru fiecare dintre sedii in mod individual, in pofida faptului ca acestea nu au personalitate juridica separata.

"Imposibilitatea unui contribuabil strain de a consolida rezultatele tuturor sediilor sale din Romania se traduce printr-un dezavantaj la nivelul fluxului de numerar sau prin impozite mai mari pentru entitatea juridica straina. Potrivit Comisiei, aceasta restrictie contravine libertatii de stabilire garantate de tratatele UE", evidentiaza comunicatul, scrie MEDIAFAX.

Solicitarea Comisiei Europene privind impozitarea societatilor straine este sub forma unui aviz motivat in cadrul procedurilor UE de constatare a neindeplinirii obligatiilor. Daca legislatia in cauza nu este pusa in conformitate in termen de doua luni, Comisia poate sesiza Curtea de Justitie a UE cu privire la aceasta cauza.

De asemenea, Comisia Europeana a transmis Romaniei si un aviz motivat referitor la nerespectarea Regulamentului (CE) nr. 1408/71 si Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate sociala la calcularea drepturilor la pensie ale cetatenilor greci care au lucrat in Romania inainte de aderarea acesteia la UE.

In prezent, autoritatile romane refuza sa ia in considerare perioadele lucrate de migrantii greci inainte de aderarea Romaniei la UE. Acest refuz se bazeaza pe un acord bilateral semnat intre Romania si Grecia in 1996. In contextul acordului respectiv, Romania a platit Greciei o suma fixa de 15 milioane USD, iar Grecia este responsabila sa plateasca pensii corespunzand unui numar de maximum 15 ani lucrati. Aceasta inseamna ca lucratorii au pierdut dreptul la pensie pentru perioadele care depasesc 15 ani, mentioneaza Comisia Europeana.

Citeste si:
Klaus Iohannis efectuează o vizită de lucru în Grecia. Subiectele...
Klaus Iohannis efectuează o...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.