Desi este suparat pe presa, cu care zice ca nu vrea sa mai vorbeasca timp de un an, George Copos a facut o exceptie pentru Sport Total. Patronul Rapidului a marturisit ca Griffiths e prea scump in raport cu valoarea sa, iar la Valvis a renuntat, deoarece nu a venit cu bani pentru majorarea capitalului social. Fostul vicepremier este acuzat de fiica sa ca ii cheltuie banii pe echipa de fotbal.

Sport Total: Care este adevarul in ceea ce priveste transferul lui Ryan Griffiths din Cotroceni in Giulesti?

George Copos: Este vorba de bani. In momentul in care am inceput discutiile cu cei de la National, totul a decurs asa cum ne-am dorit, insa acum, o data cu infiintarea noii societati, SC Fotbal Club Rapid SA, lucrurile au luat o intorsatura neasteptata. Din punctul meu de vedere, suma este mare.

Cum v-ati dat seama ca pretul este peste valoarea jucatorului?

Eu nu l-am vazut cum a jucat si cum s-a pregatit in cantonamentul din Elvetia, insa din ce am auzit, nu prea s-a integrat asa cum ar fi trebuit.

Vreti sa copiati modelul lui Gigi Becali in ceea ce priveste impunerea unui jucator sau altuia? Din cite am inteles, in ziua meciului cu Sliema ati spus ca nu ar fi bine ca Griffiths sa joace.

Nici vorba. Eu nu am spus niciodata asta. Am avut o discutie cu cei cu care colabora m si am decis sa nu riscam, atita timp cit situatia jucatorului nu este rezolvata.

Se spune de dumneavoastra ca sinteti un om zgircit. Este adevarat sau nu?

Nu, dar atita timp cit este vorba de banii mei, atunci trebuie sa fiu mai ponderat. Vreau sa va spun ca din cauza fotbalului nu mai vorbesc cu sotia mea, iar Alexandra, fiica mea, imi tot reproseaza ca ii cheltui banii. Insa si asa tot am dat cei 650.000 de euro cind s-a facut subscrierea la noua societate.

Apropo de asta. De ce Jean Valvis nu mai este actionar la Rapid?

Fiindca nu a facut ceea ce v-am spus mai devreme. Nu a venit cu banii pentru majorarea capitalului social.

Dupa meciul de miercuri, a dezmintit ceea ce spuneti dumneavoastra.

Este problema dumnealui. Nu este decizia mea, este o hotarire a oamenilor care fac parte din noua societate pe actiuni.

Un nou presedinte

Pregateste o surpriza in CA Intrebat daca va mai continua sa fie presedintele Consiliului de Administratie la noua societate, George Copos a declarat ca in nici un caz nu se va mai intimpla asa. Omul de afaceri a divulgat faptul ca noua societate va fi condusa de o persoana care nu are legatura cu fenomenul.

"Impreuna cu ceilalti actionari, am decis ca presedintele Consiliului de Administratie sa fie numita o persoana care are studii economice. Dorim ca astfel sa evitam orice comentariu cu privire la atributiile unuia sau altuia dintre noi", a spus finantatorul Rapidului.

GEORGE COPOS (patron Rapid):" Atita timp cit este vorba de banii mei, trebuie sa fiu mai ponderat. Vreau sa va spun ca din cauza fotbalului nu mai vorbesc cu sotia mea, iar Alexandra, fiica mea, imi tot reproseaza ca ii cheltui banii"

S-a imbolnavit de stomac

In momentul in care si-a facut aparitia la intilnirea programata la hotelul Crown Plaza, George Copos tinea in mina stinga un flacon de medicamente. Desi, initial, nu dorea sa dezvaluie ce fel de pastile are, totusi, dupa citeva minute, patronul rapidist a dezvaluit ca este vorba de Ranitidina, un medicament recomandat pentru afectiunile stomacului si pentru tratarea ulcerului.

"Vedeti? Din cauza stresului am ajuns sa fac tratament. Toata lumea crede ca daca ai bani, nu ai nici un fel de probleme. Total gresit. Ai prea multe, iar din cauza asta te imbolnavesti", a marturisit vizibil afectat, George Copos.


Despre autor:

Sursa: Cotidianul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.