Social 21 Iunie 2008 05:09
In urma deciziei Comisiei de Etica a Maternitatii "Cuza Voda" din Iasi, fetita de 11 violata de unchiul ei, va trebui sa pastreze sarcina

Comisia de etica formata din doi specialisti obstetricieni, un neonatolog si un jurist de la Spitalul Universitar de Obstetrica si Ginecologie "Cuza Voda" din Iasi a anuntat ieri ca fetita de 11 ani nu va fi operata pentru intreruperea sarcinii, asa cum au recomandat medicii din Neamt care investigasera sarcina in prealabil, informeaza Romania Libera.

Potrivit comisiei de la spitalul iesean, unde a fost transferata fetita, decizia a fost luata "dupa o analiza atenta" a legilor penale romanesti si a starii de sanatate a copilei. In sprijinul hotararii luate, comisia invoca articolul 185, lit. c, din Codul Penal al Romaniei, potrivit caruia "intreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace, daca varsta sarcinii a depasit patrusprezece saptamani, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani. Atunci cand fapta a fost savarsita de medic, pe langa pedeapsa inchisorii, se va aplica si interdictia exercitarii profesiei de medic".

In plus, medicii sustin ca starea de sanatate a copilei ii permite acesteia sa duca sarcina pana la capat. "Sarcina copilei s-a dezvoltat normal, are 20 de saptamani si starea de sanatate a mamei este foarte buna. Cel mai probabil, nasterea nu va avea loc la termen si va fi nevoie de o interventie chirurgicala. Noi monitorizam aceasta sarcina, mai ales ca, in urma unui incest, copilul ar putea sa aiba malformatii grave... Eu, ca medic specialist neonatolog, nu as fi semnat niciodata un document in baza caruia se poate lua viata unui copil. Eu am salvat pana acum zeci de copii care s-au nascut la 23 de saptamani. Acest fat are toate sansele de supravietuire, chiar daca exista posibilitatea sa fie nascut prematur din cauza varstei fragede a mamei", a declarat prof. univ. dr. Maria Stamatin, coordonatorul Sectiei Neonatologie a Spitalului Universitar "Cuza Voda" din Iasi si presedinte al comisiei de etica.

Parintii fetitei de 11 ani au vrut initial ca fiica lor sa faca un avort. „Dupa ce am discutat cu medicii de la Neamt, s-a stabilit ca fiica noastra va face avort. Acum la Iasi ni s-a explicat faptul ca acest lucru nu este legal si ca trebuie neaparat sa duca sarcina pana la capat. Ni s-a mai spus ca daca s-ar face avort fiica noastra ar suferi foarte mult si ca pot aparea sI probleme de sanatate. Vom veni la controale in continuare la Iasi, pentru ca asa ne-au spus medicii de aici care s-au purtat frumos cu noi”, a povestit tatal.

„Din analiza documentelor medicale a rezultat foarte clar faptul ca nu avem nici o posibilitate pentru a decide in favoarea unui avort terapeutic. Sufleteste, ne-am gandit cu totii ca poate aceasta ar fi cea mai buna solutie, dar nu am avut nici o baza legala pentru a decide acest lucru. Prin urmare, parintilor, care de altfel au asistat impreuna cu fiica lor la sedinta, li s-a explicat foarte clar faptul ca, daca se va face intrerupere de sarcina la 20 de saptamani, Codul penal prevede inchisoare de la 6 luni la 3 ani.
Parintii au fost foarte civilizati si au inteles acest lucru. Chiar daca fetita a asistat si ea la discutii, nu am intrebat-o nimic, pentru ca am considerat ca nu era cazul sa amplificam trauma”, a declarat Marie Janne Aldea, medic specialist la Maternitatea Cuza Voda Iasi, citata de Gandul.

Florina a ajuns prima data in spital pe 2 iunie, dupa ce s-a plans parintilor ca are dureri abdominale. Crezand ca este vorba despre o apendicita, parintii Florinei au mers la policlinica pentru un consult, dar, in urma investigatiilor, medicii au constatat ca fetita era insarcinata in 17 saptamani. Floriana a marturisit atunci ca, in urma cu patru luni, a fost agresata sexual de unchiul sau in varsta de 19 ani in casa bunicii sale si ca a fost amenintata cu moartea daca va povesti cuiva ce i s-a intamplat. Medicii sustin ca identitatea tatalui va putea fi aflata dupa nasterea copilului, prin teste ADN, relateaza EVZ.

Potrivit Gardianul, medicii ginecologi de la Maternitatea Polizu sustin ca riscurile unui avort la aceasta varsta sunt mult mai scazute decat in cazul in care fetita ar fi obligata sa nasca acest copil. „O interventie chirurgicala cezariana la 20 de saptamani este mult mai usoara acum decat daca fetita ar naste, evident, tot prin cezariana, peste alte 20”, a explicat dr. Gabriel Lemnete, medic primar de la Maternitatea Polizu din Capitala.

„Fata nu este bolnava, dar o sarcina i-ar putea compromite sanatatea si dezvoltarea. Exista premisele legale pentru un avort, si asta ar fi cel mai bine pentru ea. Pe langa asta, produsul conceptiei este rezultatul unui viol, mai mult, al unui incest”, a declarat dr. Lemnete.

Reprezentantii Autoritatii Nationale pentru Protectia Copilului au explicat ca angajatii Directiei pentru protectia copilului fac o ancheta si, in functie de cele ce vor fi constatate la fata locului, se va decide care vor fi masurile de protectie pentru viitoarea mamica si copil.

Elena Tudor director in ANPDC a explicat ca exista posibilitatea ca, in cazul in care inspectorii de la directie vor considera necesar, sa se ceara chiar decaderea din drepturi a parintilor fetitei insarcinate. Dar exista si posibilitatea ca mamica si copilul sa se intoarca in familie, sau copilul sa fie plasat in familia extinsa (rude apropiate). O alta alternativa este ca fetita, impreuna cu copilul, sa fie trimisa pentru o perioada intr-un centru maternal. "Deocamdata acestea sunt numai supozitii. In functie de ancheta sociala se va hotari ce masuri se impun pentru fetita si copilul ei. Sunt convinsa ca decizia medicilor de a fi pastrata sarcina a avut la baza considerente medicale", a subliniat Elena Tudor.

30.000 de mame minore

Potrivit Ziua, aproximativ 30.000 de minore au devenit sau sunt pe cale sa devina in acest an mame, statisticile aratand ca cifrele sunt in crestere de la an la an. Sociologii spun ca in cazul adolescentelor maternitatea este fie un accident, fie o cerinta a comunitatii in care traieste fata respectiva, care este deja casatorita la 14-15 ani. Conform datelor furnizate de Institutul National de Statistica, daca pana in 2005, doar fetele de 14-15 ani intrau in scripte ca fiind mame, varsta scade de la un an la altul. Au fost cazuri in care fete de 12 ani au nascut si au si pastrat copilul, fiind nevoite sa abandoneze scoala. Cele mai recente informatii arata ca peste 500 de minore cu varste sub 15 ani vor deveni mame in 2008, unele fiind abuzate de tati, de rude sau de necunoscuti. La categoria 15-18 ani, mamele minore au nascut peste 28.000 de copii.

Cea mai tanara mama din lume

Recordul mondial la categoria "Cea mai tanara mama" este detinut de Lina Medina care a nacut la varsta de 5 ani, 7 luni si 21 de zile. Parintii au dus-o la spital, crezand ca este vorba de o tumora, dar medicii au constatat ca era insarcinata in luna a 7-a. A dat nastere unui baietel de 2,7 kg, prin operatie cezariana (din cauza dimensiunii reduse a pelvisului fetitei). Nu se stie cum a ramas insarcinata. Tatal sau a fost arestat pentru viol si incest, dar a fost eliberat din lipsa de probe.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.