Social 21 Martie 2008 04:01
onalitatile culturii romanesti vor fi ingropate la cimitirul Straulesti II, in afara Bucurestiului, pentru ca la Bellu nu mai sunt locuri. Ca sa ajunga pe Aleea Artistilor, un scriitor sau un actor celebru ar trebui sa ia locul altei personalitati culturale, ce va fi exhumata

Teoretic este posibil, 80% dintre locurile de veci din aceasta zona fiind concesionate doar pentru 7 ani. Nici statul, nici familiile, nici asociatiile culturale nu se preocupa de memoria fostelor glorii ale literelor, muzicii sau scenei romanesti

• Uniunea Scriitorilor a inceput negocieri pentru concesionarea locurilor de veci de la Bellu, unde sunt ingropati membri ai asociatiei. Cum Uniunea datoreaza 65.000 de lei Administratiei Cimitirelor pentru intretinerea mormintelor celor ingropati pe Aleea Artistilor, negocierile s-au blocat. Culmea, vicepresedintele Uniunii Scriitorilor este chiar actualul ministru al finantelor, Varujan Vosganian, celebru pentru tenacitatea cu care urmareste colectarea de taxe de la contribuabili

• Ovidiu Iuliu Moldovan, care ne-a parasit acum o saptamana, a ocupat ultimul loc de veci liber de pe Aleea Artistilor. Unele rude ale celebrului pictor Sabin Balasa au inceput sa tatoneze Administratia Cimitirelor pentru a obtine un loc de veci gratuit, desi maestrul a vandut recent un singur tablou cu peste un milion de euro lui Irinel Columbeanu. Nimeni nu s-a gandit sa solicite unei institutii cum ar fi Academia Romana desemnarea vedetelor care ar binemerita odihna eterna pe Aleea Artistilor

Scandal intre Administratia Cimitirelor si Uniunea Scriitorilor din România. Artistii care nu au fost scriitori si care sunt inmormântati pe Aleea Artistilor din cimitirul Bellu risca sa fie exhumati din pricina faptului ca nici Uniunea Scriitorilor si nici rudele decedatilor nu au concesionat, pâna in prezent, locurile de veci. Situatia este de-a dreptul incredibila. Pe viitor, cine va fi inhumat pe Aleea Artistilor urmeaza a lua locul unei personalitati a culturii românesti. Pâna la clarificarea situatiei, artistii decedati sunt ingropati in cimitirul Straulesti II, de la periferia Capitalei. Totodata, Administratia Cimitirelor precizeaza ca are de incasat 65.000 RON de la Uniunea Scriitorilor, reprezentând cheltuielile neonorate pentru intretinerea locurilor de veci.

George Georgescu, directorul general al Administratiei Cimitirelor, a declarat, pentru „Gardianul“, ca datoriile Uniunii Scriitorilor au ajuns la suma de 65.000 de lei. „Nimeni nu se mai intereseaza de plati sau de cheltuielile de intretinere dupa inmormantare. Practic 80% dintre scriitorii si artistii inmormantati la Bellu au loc de veci doar pe sapte ani. Nici macar familiile nu au venit sa ceara concesionarea locului de veci, decat in 20% din cazuri. In mod normal, am putea sa ii mutam pe toti cei care au depasit sapte ani de cand sunt ingropati la Bellu, insa exista legea bunului-simt si sper sa ajungem la un acord cu Uniunea Scriitorilor“, a mai declarat directorul Georgescu. Reamintim ca odata cu inmormantarea recenta a actorului Ovidiu Iuliu Moldovan, s-a acordat si ultimul loc de veci din locul traditional de inmormantare a artistilor de la cimitirul Bellu. Practic, oricine va mai fi ingropat in viitor pe vestita Alee a Artistilor trebuie sa ia locul altei celebritati. Se pune astfel intrebarea: pe ce criterii se va alege cine va fi exhumat? Vor prima rima poetului sau rolurile interpretate de actor in timpul vietii? Si cine isi va asuma o astfel de decizie?


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.