Social 21 Martie 2008 15:04
Angajatii Uzinei Dacia vor intra, luni dimineata, in greva generala, dupa ce patronatul si reprezentantii sindicatului nu au reusit, la runda de negocieri de astazi, sa ajunga la un acord pentru incheierea contractului colectiv de munca pentru anul 2008, transmite corespondentul NewsIn.

"Nici intalnirea de astazi nu a avut vreun rezultat. Ne-au oferit tot 118 lei incepand cu 1 martie si nu am acceptat, ca atare Sindicatul Autoturisme Dacia (SAD) va declansa greva generala luni, 24 martie, potrivit calendarului de actiuni prevazute de lege in cadrul conflictului de interese. Incepand cu ora 7,00 fiecare va intrerupe lucrul in departamentul lui. O sa aiba loc si un miting, dar urmeaza ca data sa fie stabilita de comitetul de coordonare. Dupa parerea mea, cred ca va avea loc in fata Casei de Cultura din Mioveni”, a declarat Ion Iordache, viceliderul SAD.

Iordache a spus ca, pana astazi 80% dintre angajati au semnat tabelele de greva. „Probabil ca procentul ar putea fi modificat luni. Tin sa precizez ca si in timpul grevei este obligatorie negocierea si vom negocia permanent", a precizat Ion Iordache.

In data de 14 martie, peste 4.000 de angajati de la Uzina Dacia au fost, timp de doua ore, in greva de avertisment. Sindicalistii nu au ajuns la nici o intelegere cu patronatul pentru a incheia contractul colectiv de munca pe 2008, care a expirat in data de 28 februarie.

Angajatii au refuzat marirea salariala oferita de administratia de la Dacia, majorare care, spun liderii sindicali, acopera doar inflatia prognozata pentru acest an. Liderii sindicali au o lista care cuprinde 14 revendicari, cea mai importanta fiind majorarea salariala cu 550 lei, in suma fixa, in doua transe si majorarea primelor de Craciun si Paste.

Dupa greva de avertisment, conducerea companiei Dacia si-a mentinut oferta de crestere a salariilor angajatilor cu 9,14% in doua transe, plus o prima de rezultat in valoare de 456 lei brut/salariat, intr-o singura transa, oferta facuta inca din 5 februarie.

Oficialii Dacia au precizat ca salariatii companiei au beneficiat, incepand cu 2004, de cresteri anuale ale veniturilor. Mai mult, reprezentantii Dacia au declarat ca “salariul mediu brut lunar al unui muncitor de la Dacia a fost in anul 2007 in valoare de 1.663 lei, de aproape doua ori si jumatate mai mare decat cel din 2003 (691 lei)”.

Oficialii Dacia au explicat ca, daca in anul 2004 unui muncitor de la Dacia ii erau necesare 38,6 salarii pentru a-si cumpara un autoturism Logan (la pretul de atunci), acum acel angajat isi poate cumpara un Logan cu 19,2 salarii (la pretul actual), ceea ce, potrivit companiei, demonstreaza dublarea puterii de cumparare. “Mai precis, in conditiile unei inflatii cumulate in perioada amintita, de 32,66%, salariile muncitorilor de la Dacia au crescut cu 140,67%”, au precizat, saptamana trecuta, reprezentantii Dacia.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.