Social 4 Martie 2008 03:11
Curtea de Apel Galati i-a condamnat, ieri, la cate patru ani de inchisoare pe cei trei responsabili de explozia produsa acum patru ani la Mihailesti, in urma careia 18 oameni au murit, iar alti 13 au fost raniti
Potrivit sentintei definitive cu care s-a incheiat acest proces, directorul combinatului Doljchim, Ion Gherghe, si administratorii celor doua firme implicate in transportul de azotat de amoniu care a explodat, Mihai Guna si Ionel Neagoe, trebuie sa le plateasca victimelor accidentului sau familiilor acestora suma totala de peste 1,1 milioane de euro, din care 2,5 milioane de lei (peste 670.000 de euro) reprezinta daune materiale, iar restul de 450.000 de euro, daune morale, dupa cum informeaza EVZ.

Cei trei au fost acuzati de ucidere din culpa, vatamare corporala din culpa, distrugere din culpa si nerespectarea legii privind protectia muncii, pentru ca, in urma neglijentei de care au dat dovada, atat la incarcarea azotatului de amoniu, cat si la transportul acestuia nu au luat masuri de prevenire a unor evenimente nedorite, precizeaza Gardianul. Magistratii galateni au decis sa caseze decizia Tribunalului Vrancea, prin care cei trei erau achitati si sa o mentina pe cea data, in prima instanta, de catre judecatorii focsaneni. Rudele celor decedati in explozia din luna mai 2004 s-au aratat multumite de hotarârea judecatorilor, dupa ce au fost socate sa afle, la Tribunalul Vrancea, ca inculpatii au fost achitati. Sentinta data de magistratii galateni este totusi blanda, in raport cu numarul victimelor produse din neglijenta celor trei inculpati. Conform Codului Penal, art.178, faptele de care erau acuzati cei trei se pedepsesc cu inchisoare de la 2 la 7 ani. Daca prin fapta savarsita s-a cauzat moartea a doua sau mai multe persoane, la pedeapsa maxima se poate adauga un spor de trei ani. Asta ar fi insemnat 10 ani de inchisoare pentru fiecare dintre inculpati.

In decembrie 2006, Ionel Neagoe, Mihai Guna si Ion Gherghe au fost condamnati de Judecatoria Focsani, dupa ce dosarul a fost stramutat de la Buzau, la patru ani de inchisoare cu executare, fiecare, si la plata unor despagubiri. Inculpatii au facut apel, iar pe 5 octombrie 2007 magistratii Tribunalului Vrancea i-au achitat si au respins ca nefondate toate cererile de despagubiri formulate de partile vatamate, ridicând si sechestrele asiguratorii asupra bunurilor acestora. Hotarârea a fost atacata cu recurs de procurori, iar dosarul exploziei de la Mihailesti a ajuns spre judecare la Curtea de Apel Galati.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.