Autoritatile judiciare suedeze au prelungit mandatul de arestare pe numele liderului MISA, Gregorian Bivolaru, cu 20 de zile. Curtea de Apel Bucuresti a inaintat Ministerului Justitiei cererea de extradare.

Mandatul de arestare pe numele lui Gregorian Bivolaru, liderul spiritual al MISA, a fost prelungit, ieri, de autoritatile judiciare suedeze cu inca 20 de zile. Masura a fost decisa de o instanta din Malmo, localitatea in care se afla arestat liderul MISA. Impotriva acestei masuri, Gregorian Bivolaru poate sa faca recurs. In acest timp, la Bucuresti, dupa ce marti Judecatoria sectorului 5 a decis ca Bivolaru trebuie sa fie adus in tara pentru confirmarea mandatului de arestare si, ulterior, pentru a participa la procesul de la Sibiu, Curtea de Apel Bucuresti a formulat cererea de extradare pe care a inaintat-o ieri Ministerului Justitiei.

Ministerul urma sa efectueze azi controlul de regularitate internationala a cererii impreuna cu documentele anexate (verificarea inregistrarii actelor, a traducerii lor etc.), pentru a trimite in cel mai scurt timp cererea de extradare catre Ministerul Justitiei din Suedia. E de asteptat ca aceasta cerere sa plece catre Stockholm cit mai repede, deoarece nu trebuie depasit termenul de 40 de zile de la data arestarii, prevazut de Conventia Europeana de extradare.

Nicolae Catrina, presedintele MISA, a declarat pentru "Cotidianul" ca autoritatile suedeze au prelungit mandatul de arestare pentru Bivolaru deoarece in Suedia raportul sexual cu minori este la fel de aspru pedepsit ca si in Romania, starea de arest impunindu-se pentru ca inculpatul sa nu poata influenta victima.

Cotidianul

Sursa: Cotidianul



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.