C.T. Popescu, Lelia Munteanu, Adrian Ursu, Bogdan Chirieac si Mircea Dinescu au ales numele noului lor ziar, "Prezent", pentru a exprima "conectarea la realitatea zilnica", dar si implicarea publicatiei in evenimente: "Cu doua degete ridicate ca la scoala, pentru a spune: "Prezent, sint aici"", precizeaza CTP.
Noua publicatie va porni cu un tiraj tiparit de 100.000 de exemplare, in jurul datei de 1 mai. Cu exceptia lui Mircea Dinescu, care vrea sa scrie cel putin un editorial pe saptamina, redactia ziarului "Prezent" este alcatuita exclusiv din demisionarii de la "Adevarul". Mircea Dinescu isi propune sa fie "forta de reactie a ziarului".

Cristian Tudor Popescu, fostul redactor-sef de la "Adevarul", spune ca este acum "actionarul principal, directorul si redactorul-sef al ziarului". Cotidianul este detinut de Popescu (32%), Ursu, Chirieac si Munteanu (cite 16%) si Dinescu (20%). Conducerea va fi asigurata de un Consiliu Director asemanator cu cel de la "Adevarul", caruia i se adauga Dinescu, ca senior editor.

Publicatia va avea un format intermediar intre broadsheet (mare, gen "Adevarul") si tabloid (mic, gen "Libertatea"), cu 12-16 pagini preponderent alb-negru. Chiar si prin lipsa culorii, C.T. Popescu vrea sa accentueze linia editoriala "serioasa, profesionista si de calitate".

El afirma ca nu a stabilit o pozitionare, un tiraj vindut de atins si un plan de actiune pentru urmatoarele luni: "Nu avem tendinte de marketing, avem doar o strategie obisnuita de publicitate". Mircea Dinescu adauga: "Noi nu vom creste la umbra nimanui, asta este strategia noastra de publicitate".
Ziarul va avea redactia la Casa Presei Libere.


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.