Regizorul Cristian Mungiu mai face un pas spre Oscarurile americane: trece prin cele europene. Covorul rosu se intinde sambata seara, la Berlin, de la ora 20.00, cand 1.400 de invitati sunt asteptati la Gala Premiilor Academiei Europene de Film, echivalentul Oscarurilor pe continent. Ceremonia are un aer ceva mai sofisticat decat modelul ei de peste Ocean si poate anticipa laureatii la Oscarul pentru cel mai bun film strain. Anul trecut, „Viata celorlalti”, de Florian Henckel von Donnersmarck, s-a ales cu ambele statuete.
Filmul de Palme d'Or, „4 luni, 3 saptamini si 2 zile”, e nominalizat la trei categorii - cel mai bun film, cel mai bun regizor si cel mai scenariu -, iar Anamaria Marinca concureaza la trofeul pentru cea mai buna actrita. „A fost sau n-a fost?”, al lui Corneliu Porumboiu, a fost supus votului spectatorilor, la categoria People's Choice Award.
Editia aniversara, a 20-a, va fi prezentata de Emmanuelle Beart si de actorul Jan Josef Liefers, iar oaspetii de onoare sunt Jeanne Moreau si Liv Ullmann. Cele doua actrite, alaturi de Maia Morgenstern, vor inmana statuete castigatorilor. Gala de la Berlin va fi preluata de postul HBO si transmisa pe 8 decembrie, de la 20.30.
Despre autor:
Sursa: Evenimentul Zilei
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Mesajul DUR al lui Tudor Chirilă pentru Nicușor Dan: Ați ajuns primul...
Sursa: kudika.ro