Reprezentantii Metrorex au declarat astazi, ca in acest moment conducerea companiei analizeaza posibilitatea majorarii, in luna decembrie, cu 6-7% a tarifelor pentru transportul cu metroul, in functie de indicii preturilor de consum. Potrivit surselor citate, majorarea va fi cuprinsa intre 0,5 lei si doi lei.
Ultima majorare a fost facuta de Metrorex, in luna decembrie 2006, cand tariful la calatoria cu metroul a fost ajustat cu 6,2 %. Pretul actual pentru o cartela cu doua calatorii este de doi lei, pentru cea cu zece calatorii- 7 lei, in timp ce abonamentul pentru pe o zi costa 3,5 lei si cel lunar- 22 lei.
Tot in luna decembrie vor fi majorate si tarifele pentru transportul feroviar de calatori, potrivit calendarului stabilit in luna octombrie 2006 printr-o ordonanta de guvern. Actul normativ prevede majorarea, trimestrial, pana la 31 decembrie 2007, cu maximum 7% peste nivelul cumulat al indicilor preturilor de consum. Astfel se urmareste ca pana la sfarsitul anului 2007 pretul unui bilet de tren sa se majoreze cu pana la 60% fata de pretul din 2006.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Dosarul Mineriadei | Procurorii au mers acasă la Ion Iliescu
Sursa: wall-street.ro