Social 29 August 2007 00:11
Marele artist liric Nicolae Herlea este sarbatorit astazi pentru implinirea varstei de optzeci de ani. “Nicolae Herlea este pentru Romania ceea ce Saliapin a insemnat pentru Rusia” – astfel se scria in cronica timpului, despre marele artist.

Maestrul Nicolae Herlea, aplaudat pe cele mai mari scene ale lumii, are caldura si iubirea prin care relatiile sale cu oamenii devin firesti si apropiate. Cu o voce inconfundabila, Nicolae Herlea si-a inteles misiunea: aceea de a sluji Arta, Muzica lirica si tara - Per aspera ad astra!

Ne aflam in fata unui eveniment deosebit, marele artist liric Nicolae Herlea este sarbatorit astazi pentru implinirea varstei de optzeci de ani. “Nicolae Herlea este pentru Romania ceea ce Saliapin a insemnat pentru Rusia” - iata cuvinte emblematice aparute in cronica timpului, reprezentand succint imaginea unei personalitati cu aura legendara. Cine a avut privilegiul sa se afle in preajma artistului, este impresionat de extraordinara sa modestie, proprie numai acelor oameni pentru care atingerea idealului nu reprezinta un scop in sine, ci implinirea spirituala a propriului crez in frumos, bine si cinste. Maestrul Nicolae Herlea, aplaudat pe cele mai mari scene ale lumii, are caldura si iubirea prin care relatiile sale cu oamenii devin firesti si apropiate. In componenta personalitatii sale am descoperit astfel primordial deosebitul respect manifestat fata de arta, fata de artisti. Inca din perioada afirmarii sale de tinerete, Medalia de Aur si Marele premiu, “Primavara la Praga” - l954; Geneva l955, Medalia de aur si Marele Premiu la Verviers, Belgia, l957; Medalia de aur “Giuseppe Verdi” - l963 i-au deschis drumul spre faima mondiala. Dar, poate ca principala cale urmata de artist, in ascensiunea spre maiestrie, a fost reprezentata de propria sa lucrare asupra desavarsirii, a slefuirii glasului, pe care Nicolae Herlea in considera “darul lui Dumnezeu”.

Respectandu-si inzestrarile, cunoscand mesajul care i-a fost incredintat si iubind vocatia de interpret liric, Maestrul a inaintat, intr-o spectaculoasa ascensiune, cucerind cu o rapiditate impresionanta treptele succesului. Poate fi surprinzator ca vorbim, in astfel de imprejurari, despre strategie, intr-o asemenea istorie a carierei sale? Ar fi astfel, numai daca despartim artificial si rece, asemenea unui calcul, gandul propriilor evaluari, de implicarea neconditionata, emotionala a interpretului. Asa ceva nu s-a intamplat insa cu Nicolae Herlea, care privea fiecare spectacol al sau drept un virtual eveniment.
Enumerarea, chiar fugitiva, a prezentelor lui Nicolae Herlea, in alte teatre decat cele romanesti, corespunde aproape cu o sinteza-inventar a existentei celor mai prestigioase scene lirice ale secolului XX.Vraja artei Maestrului este una dintre bogatiile spiritualitatii noastre nationale. Descrierea acestei voci inconfundabile este aproape imposibil de concretizat in cuvinte, chiar daca s-ar folosi un limbaj poetic de filiatie eminesciana. Toate acestea fara ostentatie, cu o noblete a firescului proprie doar celor care au primit, prin gratia divinitatii, harul si si-au inteles misiunea, de a sluji Arta, Muzica lirica si Tara sa, sub o deviza care ar putea fi formulata astfel - Per aspera ad astra!

A interpretat rolul lui Figaro de 500 de ori

Nicolae Herlea (n. 28 august 1927, Bucuresti) este baritonul roman care a cantat, timp de peste 30 de ani, pe toate marile scene ale lumii. S-a spus despre Nicolae Herlea ca are cea mai frumoasa voce de bariton din Romania si nu numai. A debutat la 23 de ani, in rolul Silvio din opera “Paiate”. A fost distins cu Medalia de Aur la concursurile internationale de canto de la Praga, Geneva, Verviers si Milano.
S-a format la cursurile particulare ale lui Aurel Costescu Duca, alaturi de alti doi baritoni celebri: David Ohanesian si Octav Enigarescu. Pentru cariera lui Nicolae Herlea, anul 1965 este deosebit de important: la Festivalul de la Salzburg il intalneste pe Herbert von Karajan, in sase spectacole cu “Boris Godunov” de Mussorgski, iar la Scala din Milano, alaturi de Mirella Freni si Nicolai Gedda, debuteaza in “Faust” de Gounod. Cele mai placute colaborari scenice au fost, insa, cu Placido Domingo, in “Andrea Chenier”, la Madrid, si cu Mario del Monaco, in “Othello”, la Las Palmas. A colaborat totodata cu regizorul Maurice Bejart, in “Traviata”, la Paris, cu Maria Callas si Giuseppe di Stefano in “Tosca”. Nicolae Herlea este cel care, cu o admirabila arta a belcanto-ului, a interpretat, de peste 500 de ori, rolul lui Figaro.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.