Prea aproape de atatea ispite ale vacantelor s-a spus, si prea departe de ceea ce numim un spatiu propice unei bune proiectari si receptari a filmelor de catre cei muti. Pana si un profesionist al punerii pe picioare a festivalurilor internationale, precum Moritz de Hadeln, s-a inselat.
Invitat ca presedinte al juriului celei dintai editii, fostul director de la Berlin, apoi de la Venetia, se indoia de posibilitatea atragerii unui mare numar de spectatori-cinefili, soarta „Anonimului” fiind amenintata, dupa parerea sa, de elitismul impus de capacitatea restransa a celor trei sali din incinta complexului nou inatat.
Ceea ce se pierdea din vedere era mobilitatea tinerilor nesperiati de distante. A fost de ajuns sa afle ca la Sfantu Gheorghe se pot vedea filme bune, din recolta recenta a productiei mondiale, dar si varfurile cinematografului national, pentru a se muta, cei mai muti cu cortul, in inima Deltei.
Asa se face ca luarea cu asalt a amfiteatrului din camping, prefigurata inca de la cea de a doua editie, s-a transformat in realitate. Anul acesta, peste 1.500 de spectatori si-au ocupat locurile in fata imensului ecran caer liber. La mijlocul lunii august, Sfantu Gheorghe devine un loc de pelerinaj cinefil.
Despre autor:
Sursa: Gandul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro