Pe cine a iubit Carmen?

Tulburarea creata in lumea moderna de toate modificarile geopolitice, economice, sociale a influentat si relatia artei cu publicul sau specific: ea s-a rotit in toate sensurile, granitele intre „artele inalte“ si cele populare s-au deplasat si este normal ca sensibilitatea creatorilor de arta sa favorizeze, ba chiar sa stimuleze asemenea mutatii. Afisul spectacolului „Tragedia lui Carmen“, montat de Ion Caramitru la Sibiu, etaleaza mai multe nume de autori (ai scenariului si ai muzicii) decit sintem obisnuiti: Marius Constant, Jean-Claude Carriere si Petre Brook, iar apoi Georges Bizet, Meilhac et Halevy, Prosper Merimee. Aglomeratia de nume atit de prestigioase ne sugereaza ca s-a folosit o varianta la care au lucrat multi creatori pentru a familiariza un public ingenuu cu un gen rezervat indeobste cunoscatorilor (sau pretinsilor initiati), nu pentru publicul venit fara partitura la teatru ca sa urmareasca exactitatea interpretarii, ci pentru cel bucuros sa recunoasca in succesiunea subiectului ceva familiar, dar nefixat intr-o structura precisa.

I se poate reprosa scenariului simplificarea, dar nu tot ce e simplu e si vulgar sau detestabil, tot asa cum nu tot ce e complicat tine de sfera sublimului. Se pot gasi imperfectiuni teatrale sau muzicale in „Tragedia lui Carmen“, dar nu asta e problema, succesul tine de felul in care i-a legat pe privitorii prezenti de arta spectacolului, de bucuria circulind dinspre interpreti spre cei din amfiteatru.

---

Despre autor: