La 29 iunie este sarbatoarea celor doi mari apostoli Petru si Pavel. Lumea crestina nu poate fi conceputa fara marturiile si propovaduirea lor.
INTEMEIETORI. De-a lungul veacurilor au existat multi autori care au scris despre apostoli. Numai Sfantul Ioan Gura de Aur a scris o mare parte din impresionanta sa opera exegetica, inspirat de scrierile Sfantului Pavel. Sfantul Irineu scrie referitor la cei doi corifei ai crestinismului: "Cea mai mare, cea mai veche si mai cunoscuta de toti, intemeiata de cei doi preamariti apostoli Petru si Pavel" este Biserica Romei, iar "dupa intemeierea si zidirea Bisericii, fericitii apostoli au inmanat slujirea episcopatului lui Linus".
PETRU. Sfantul Apostol Petru a fost frate cu Andrei, amandoi fiind de loc din Bethsaida, o localitate aflata in apropierea Lacului Tiberiada. Petru se numea initial Simon, dar, atunci cand Iisus l-a chemat la apostolie, l-a numit Chifa, adica Petru in limba aramaica. Petru inseamna "piatra", exprimand prin aceasta taria credintei lui, dar simbolizand totodata si taria Bisericii de mai tarziu, cladita pe aceasta credinta in Hristos. Ceea ce nu se prea stie este ca, inainte de a-si fi inceput activitatea de provaduitor al noii credinte in Hristos, Petru era casatorit. intr-un singur loc se face referire la statutul sau civil in Evanghelii, acolo unde se spune ca Domnul i-a vindecat soacra.
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Este sau nu Corina Caragea căsătorită? Adevărul despre bărbatul din viața ei
Sursa: kudika.ro
-
Balonare după masă și disconfort abdominal? Greșeli comune, posibile cauze și...
Sursa: garbo.ro