E doar sfarsitul...

M-am gandit mult daca sa scriu despre cea mai recenta premiera a Teatrului Odeon, "E doar sfarsitul lumii". Sunt prietena cu regizorul si e usor sa se spuna ca sunt subiectiva. Motivul pentru care am decis insa sa scriu il gasiti mai jos.

"E doar sfarsitul lumii" e piesa generatiei de 30 si ceva de ani.

Piesa tinerilor care si-au lasat rudele in oraselele de provincie si pe care le mai viziteaza rareori. isi spun (si spun) ca nu le viziteaza pentru ca sunt ocupati, dar de fapt nu merg "acasa" ca sa nu vada cum le-au imbatranit parintii si sa constientizeze apropierea unui sfarsit pe care nu-l vor putea evita; nu merg acasa pentru ca nu gasesc resursele cu care sa spuna lucrurile nerostite, dar simtite deplin ("va iubesc" e doar unul dintre ele); nu merg acasa pentru ca stiu ca viata fiecarui membru al familiei e un monolog rostit apasat sau emotionat in fata celorlalti, ca o eliberare egoista de tot ceea ce mintea a brodat in momentele de tacere.

Eroul din "E doar sfarsitul lumii" se numeste Louis (Cristian Balint) si se intoarce acasa dupa multi ani pentru ca vrea sa spuna familiei o veste importanta. isi gaseste fratele insurat (Mihai Smarandache), ii cunoaste sotia (Antoaneta Zaharia) si se loveste de disperarea surorii sale, Suzanne (Paula Niculita), sora care traieste din "a imagina si nu a sti", cum o descrie mama (Rodica Mandache).

Petrece o zi cu familia, fara sa apuce sa marturiseasca motivul vizitei. Mama isi arata dragostea facandu-se repede utila (ii spala hainele), iar fratele mai mic si sotia acestuia - ca sa-si exprime bucuria revederii - ii monteaza un moment de entertaining (absolut delicios M. Smarandache travestit in Barbara, cantareata franceza faimoasa in anii ‘80, activ implicata in lupta anti-SIDA). "in familia asta nu se spune nimic", zice Antoine cand ii reproseaza de ce obisnuiesc cu totii sa-si arate dragostea prin gesturi mici, protectoare.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe