Pictura, grafica, fotografie, arta video, sculptura, monumentala, design, moda, imprimerie, ceramica, pedagogie, sticla, restaurare, scenografie, istorie si traditie la Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti (UNA) toate acestea le vor fi expuse, "on air", vizitatorilor.
"Porti Deschise la UNA-Simpozion de Arte Vizuale" este un eveniment care a ajuns la cea de a treia editie si care, depaseste acum problema spatiului ("Labirint", 2006) sau a timpului ("Zi si Noapte la Arte", 2005), afladu-se in afara oricaror puncte de reper. Raportarea se va face, sambata, doar la secventa de stop-cadru: artele vizuale "On air" (in aer)! Concret, vor avea loc proiectii, prezentari de moda, happening-uri, demonstratii de tehnici, pictura, grafica si sculptura in direct, incepand de la orele 11.00, pana seara tarziu.
Oficial, evenimentul va fi declarat deschis, sambata la ora 14.00 de catre conf. univ. dr. Ruxandra Demetrescu, rector al UNA. Pe de alta parte, UNAgaleria (spatiul expozitional al UNA) intra in circuitul "Noptii albe a galeriilor bucurestene" intre orele 19.00 -04.00. Vor pasi prin portile deschise ale UNA acad. Neagu Djuvara, Catalin Deaconescu, subprefect al Capitalei si alte personalitati.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop bani săptămâna 8-14 iunie: Venus în Rac îți deschide portofelul!...
Sursa: garbo.ro