Dupa ce a plouat cu amenzi de la OPC, patronii de cafenele s-au pus pe investitii. Verificata in teren, legea antifumat nu protejeaza deocamdata pe nimeni.

Fumator sau nefumator, bucuresteanul care frecventeaza barurile, cafenelele si restaurantele din Capitala este bulversat de legea pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului de tutun.

Delimitarea spatiilor "cu fum" de cele "fara fum" este aproape inexistenta, facuta doar de frica inspectorilor OPC, iar numarul locurilor la mese a scazut tocmai din aceasta cauza. Doar patronii sunt siguri de un lucru: trebuie sa reinvesteasca in localuri la comanda statului. "Am de cheltuit zeci de milioane de lei pentru clienti care nu reprezinta nici macar 1% din totalul clientilor mei", se plange patronul unui bar din Crangasi.

Inspectorii OPC Bucuresti au avut luna aceasta in vizor barurile si restaurantele din Capitala. Numai in centru 13 cafenele au fost inchise. Motivul: tigara gasita unde nu trebuie. Administratorii au sarit in sus si au ripostat.

"Investitia este mare, trebuie sa respectam linia cafenelei, care se adauga la investitia initiala. Se amortizeaza, in timp, dar nu mi se pare o masura buna. Noi avem deja un spatiu pentru nefumatori, dar dupa ce vom termina amenajarea lui, asa cum cere legea, va fi ca o cusca. Este o discriminare, pentru ca ii vom izola complet", este de parere Iulia Narcisa Sorescu, administratorul unei cafenele de langa A.S.E., din Piata Romana. La fel, administratorul unei alte cafenele din zona se va conforma cerintelor, desi nu este de acord cu ele. "Cafeneaua este asociata cu a fuma si este putin ciudat sa fii nevoit sa ai o zona speciala pentru nefumatori. Noi incepem maine (azi, n.r.) lucrarile si vom imparti cafeneaua in doua, ca sa nu mai fie probleme", spune Andrei Balescu.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.