Executivul a aprobat, in sedinta de joi, un proiect de lege prin care mareste cuantumul amenzilor aplicabile in cazul nerespectarii normelor privind calatoria cu metroul.

Astfel, calatoria cu "nasul", transportul animalelor si pasarilor vii, comertul, lipirea/raspindirea de afise sau materiale publicitare, folosirea bicicletelor, rolelor, trotinetelor si skateboard-urilor sint considerate contraventii si se sanctioneaza cu amenda de la 500 de mii la 2 milioane de lei. Obstructionarea in orice mod a personalului Metrorex in exercitarea atributiilor de serviciu, comportarea necuviincioasa si tinuta necorespunzatoare fata de ceilalti calatori sau tulburarea linistii publice se sanctioneaza cu amenda de la 2 la 5 milioane de lei.

15 milioane graffiti pe tren

Fumatul in statii si vagoane, consumul de alcool, droguri si alte substante halucinogene, inscriptionarea, zgirierea, murdarirea, deteriorarea, degradarea sau distrugerea vagoanelor, scarilor, escalatoarelor sau a altor bunuri iti usureaza buzunarul cu sume cuprinse intre 5 si 10 milioane de lei.

Cele mai mari amenzi (de la 10 la 15 milioane de lei) se aplica in cazul in care se constata deteriorarea trenurilor, distrugerea sau sustragerea mobilierului, instalatiilor, fortarea deschiderii usilor vagoanelor in timpul mersului sau stationarii, actionarea semnalului de alarma din vagoane, transportarea cu metroul a substantelor inflamabile, ruperea de sigilii sau distrugerea cutiilor de hidranti, deteriorarea sau distrugerea instalatiilor de telecomunicatii, pieselor din diverse instalatii sau aruncarea asupra trenurilor in mers sau stationate cu orice fel de obiecte sau substante inflamabile, iritante, paralizante sau corozive. Cuantumurile amenzilor se actualizeaza in functie de rata inflatiei.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.