Celebrul cintaret spaniol Julio Iglesias va sustine, in luna iulie, un turneu in Romania, care va cuprinde cinci orase: Timisoara, Sibiu, Brasov, Constanta si Bucuresti.

Chiar daca locatiile si datele exacte nu au fost stabilite inca, este foarte probabil ca spectacolele se vor desfasura in aer liber, informeaza biroul de presa Cat Music si Music Management, organizatorul evenimentului. Acestia se asteapta ca la eveniment sa participe peste 50.000 de oameni. In anul 1999, Julio Iglesias a mai sustinut un concert la Bucuresti, pe stadionul Cotroceni, la care au participat peste 25.000 de spectatori.

Iglesias a declarat atunci ca va reveni in Romania, "daca romanii il iubesc". Artistul mai vizitase Romania in 1969, cind a participat la Festivalul "Cerbul de Aur". In prezent, artistul sustine un turneu de promovare a albumului "Romantic Classics", lansat in 2006. Julio Iglesias este unul dintre cei mai populari cintareti latini ai anilor `70 si `80, avind vinzari de peste 100 de milioane de albume in intreaga lume.

Artistul s-a nascut la Madrid, in 1943. In copilarie dorinta sa era sa ajunga fotbalist profesionist. A urmat insa dreptul la universitatea din Madrid. La 20 de ani, el a suferit un grav accident rutier, in urma caruia a ramas semiparalizat mai bine de un an si jumatate. Infirmierul care il ingrijea i-a daruit o chitara la care a inceput sa cinte pentru a depasi momentele de tristete. Dupa ce s-a vindecat, Iglesias si-a terminat studiile, urmind cursurile Universitatii Cambridge. Popularitatea lui Iglesias nu s-a diminuat nici in prezent, dupa 40 de ani de activitate.


Despre autor:

Sursa: 7plus.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.