Daca poti calatori liber in Uniunea Europeana cu actul de identitate, acesta nu te ajuta cand ai nevoie sa inchiriezi o camera la un hotel din strainatate

Mii de romani se ingramadesc, in aceste zile, la serviciile de evidenta a persoanei din tara, cu speranta obtinerii unor acte de identitate noi. Cei mai multi romani spun ca doresc sa calatoreasca in UE doar cu ajutorul cartii de identitate. Acest document nu poate inlocui insa, in orice conditii, pasaportul. Aglomeratia este mai mare in judetele din vestul tarii.

Reprezentantii Inspectoratului National pentru Evidenta Persoanelor au declarat ca, in prima luna a acestui an, s-au eliberat 189.944 carti de identitate. Cu 50.000 mai multe fata de aceeasi perioada a anului trecut. In Capitala, doar cateva din ghisee sunt luate cu asalt pentru preschimbarea buletinului. Acestea sunt situate mai cu seama in sectorul 6, la serviciile de evidenta a persoanelor de pe langa sectiile de Politie 21 si 22. Se pare ca in aceasta zona multi lucratori pleaca la munca in strainatate si nu sunt cu actele la zi. La aceste sectii se fac liste de asteptare si cozile sufocante se repeta zilnic.

Alte ghisee, precum cele din Piata Amzei, de pe langa Sectia 8 de Politie sau cel din Bucurestii Noi sunt aproape goale. In ianuarie s-au primit intre 30 si 50 de cereri la fiecare.

Granicerul te poate intoarce din drum

Reprezentantii Directiei Generale a Pasapoartelor reamintesc insa ca pasaportul ramane la fel de necesar ca si inainte, chiar daca acum se poate calatori doar cu buletinul. "In multe tari se pun vizele de munca pe pasaport. La unele granite, oamenii pot fi intorsi pentru ca datele din buletin nu sunt accesibile autoritatilor din acea tara. De exemplu, cartile de identitate nu au trecuta, separat, data nasterii. Daca granicerul nu intelege CNP-ul, te poate intoarce din drum. Iar turistul mai are nevoie de pasaport pentru a putea lua o camera la hotel. Nu oriunde se pot rezerva camere doar pe baza unui buletin romanesc", ne-a explicat Marina Alexandrescu, de la DGP.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.