Castelele si palatele romanesti interbelice se intorc ratacitoare la vechii proprietari. Procesul e anevoios, iar estimarile valorice lipsesc aproape in toate cazurile.

Dupa revendicari si drumuri lungi prin instante, palatele si cladirile impozante ale Romaniei revin, rind pe rind, in curtea fostilor proprietari. Unele ramin deschise publicului, altele au fost deja revindute sau isi asteapta musteriii. Iar cele mai multe sint inca disputate de mostenitori.

Savirsinul redevine regal

In noiembrie 2005, regele Mihai a intrat in posesia domeniului de la Savirsin. "Nu s-a facut o expertiza. Am aruncat o valoare oarecare pentru a judeca competenta instantei. Ne-am judecat si am recuperat castelul in natura", declara avocatul Casei Regale, Adrian Vasiliu. Aflat pina la acea vreme in patrimoniul taberelor scolare, s-a decis ulterior infiintarea unui centru de pregatire si recreere pentru tineret. Castelul functioneaza si in regim hotelier, cu exceptia perioadelor in care familia regala este prezenta. Aflat pe Valea Muresului, Savirsinul a fost construit in secolul al XVII-lea, fiind distrus si reconstruit de mai multe ori.

Pelesul, Foisorul si Pelisorul mai asteapta

Nu aceeasi soarta au avut-o, cel putin deocamdata, domeniile Peles, Foisor si Pelisor, inca neretrocedate familiei regale. Expertiza a stabilit suma de 57 de milioane de euro, pentru cele trei, insa, potrivit unui act normativ, regele Mihai ar fi urmat sa primeasca 30 de milioane de euro, in transe egale, timp de trei ani.

Desi a trecut de Parlament, Curtea Constitutionala a stabilit ca dispozitiile legii privind reglementarea situatiei juridice a bunurilor fostului suveran sint neconstitutionale. In aceste conditii, regele a solicitat din nou retrocedarea in natura a proprietatilor. "Inca din noiembrie 2005, ministrul Adrian Iorgulescu a facut peste zece anunturi de restituire a celor trei domenii in luna urmatoare. Este un joc pe care nu pot sa-l inteleg din partea acestuia", comenteaza Vasiliu.

La ora actuala, statul ramine in continuare interesat sa rascumpere domeniul Peles, iar negocierile se invirt in jurul sumei de 30 de milioane de euro. "Cred ca la aceasta suma ne vom opri. Problema nu se pune insa doar comercial. Regele vrea sa ajute Romania, iar negocierea s-ar face cu maximum de toleranta, pentru ca nici Majestatea sa sa nu ramina expropriat pe un bun al lui, dar nici statul sa nu aiba o povara foarte mare", declara Vasiliu.

Brukenthalul sasilor

Un alt imobil de referinta, palatul baronului Brukenthal, in care functioneaza Muzeul National din Sibiu, a fost retrocedat, tot in noiembrie 2005, catre Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice din Romania. Desi recuperate de sasi, atit muzeul, cit si bunurile (aproximativ 220.000 de obiecte de arta) au ramas in circuitul public. Dupa retrocedare, muzeul a primit inapoi si cele 19 lucrari de arta, confiscate de comunisti.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.