1 Martie 2005 , de ALEXANDRU NASTASE in Social
Canalul Bistroe ar putea fi construit cu bani europeni, se arata in planul comun de actiune Uniunea Europeana-Ucraina. Autoritatile de la Bucuresti nu au o reactie ferma la documentul care ar putea pecetlui distrugerea Deltei Dunarii.

Planul comun de actiune Uniunea Europeana - Ucraina indica faptul ca mare parte din proiectele stabilite in document vor fi partial finantate cu bani europeni. Aceasta inseamna ca europenii s-ar putea angaja sa finanteze proiectul canalului care ar putea distruge Delta Dunarii.

Desi Romania ar trebui sa ceara explicatii oficiale pentru acest document - avand in vedere statutul sau de candidat pentru aderarea la UE -, reactiile Bucurestiului intarzie sa apara. Singurul care a comentat situatia a fost ministrul afacerilor externe, Razvan Ungureanu. Acesta s-a multumit sa declare ca UE sprijina Romania in chestiunea Bistroe. Ciudat este faptul ca ministrul a spus ca documentul UE-Ucraina nu face referire la Bistroe, ci la Dunare, in conditiile in care Canalul navigabil denumit Bistroe este singura portiune de Dunare ce apartine Ucrainei.

Singurii care au reactionat si de aceasta data au fost reprezentantii Organizatiei Salvati Dunarea si Delta - Academia Catavencu. Presedintele organizatiei ecologiste, Liviu Mihaiu, a spus ca inca nu crede ca asa ceva se poate intampla, dar ca, in momentul in care se va convinge, va reactiona. "Vom iesi din nou in strada si vom prostesta in fata Comisiei Europene. Vom proceda la fel ca pana acum", a spus Liviu Mihaiu.

PRESIUNI INTERNE

Nici Puterea de la Bucuresti nu pare sa lase in pace Delta Dunarii, incercand sa-l inlocuiasca din functie pe singurul oficial care s-a opus dezastrului ecologic in Rezervatie, guvernatorul Virgil Munteanu. Sursele noastre arata ca guvernatorul este supus unui control de catre conducerea Ministerului Mediului, iar apoi inlocuit. Contactati de Jurnalul National, expertii internationali in domeniu spun ca inlocuirea lui Munteanu ar fi un lucru negativ pentru Delta Dunarii, si asa destul de incercata de proiectul Bistroe. Coordonatorul regional pentru Europa al Conventiei Ramsar, Tobias Salathe, spune ca Munteanu si echipa sa au facut o treaba excelenta in Delta Dunarii. "Am discutat cu domnul Munteanu concesionarile activitatii de pescuit din Delta. Cred ca s-a procedat in interesul ei, actionandu-se pentru stoparea supraexploatarii economice", apreciaza expertul.

Un alt expert, Patrice Costa, de la Liga pentru Protectia Pasarilor, spune ca Virgil Munteanu este cea mai buna solutie pentru postul de guvernator, datorita "sensibilitatii sale cu privire la ecologie".

"Sper ca Virgil Munteanu va fi in continuare guvernator. In cazul in care il va schimba, Guvernul de la Bucuresti va face o mare greseala, pentru ca la conducerea ARBDD Munteanu a facut o treaba foarte buna. In plus, este strain de orice fel de corupere, iar noul presedinte de la Bucuresti a castigat alegerile cu un program bazat tocmai pe lupta anticoruptie", crede Patrice Costa.

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National



Te-ar putea interesa si:

Vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri?
Urmareste-ne si pe Facebook
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Facebook Twitter

Aboneaza-te la 9AM sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Delta Dunarii - Bistroe, finantat cu bani europeni.