Regizorul american Francis Ford Coppola, care a turnat recent in Romania primul sau film din ultimii zece ani, "Tinerete fara tinerete", a afirmat intr-un interviu acordat agentiei de presa AFP ca insusirile profesionale si comportamentul echipei din Romania cu care a lucrat au fost excelente.

Inspirat din opera lui Mircea Eliade, filmul a fost turnat in Bucuresti si Piatra Neamt. Din distributie fac parte Tim Roth, Alexandra Maria Lara, Bruno Ganz si Matt Damon.

Impresionat de cultura romaneasca, regizorul s-a gandit ca ar fi bine sa o evidentieze cat mai mult. "Romania se bucura de un patrimoniu cultural bogat, in toate artele, in special in poezie, literatura, teatru si muzica. Aceasta mare mostenire, asociata cu vointa si talentul tinerilor cu o buna formatie, reprezinta o garantie a succesului in viitor", a spus Coppola.

Coppola s-a gandit sa regizeze "Tinerete fara tinerete" ca si cand ar fi din nou la inceputurile carierei, cu un buget mic si o echipa tanara care a lucrat cot la cot cu el, 14-15 ore pe zi, timp de sase luni. "Echipa a fost foarte tanara si entuziasta, dornica sa se adapteze la singura modalitate posibila pentru a turna acest film", a precizat acesta.

Francis Ford Coppola a fost foarte incantat de echipa de romani cu care a lucrat, pe care nu a ezitat s-o elogieze in repetate randuri. Atat la o conferinta de presa de la Bucuresti, din luna decembrie, cat si in mass-media internationala. Este chiar posibil ca acesta sa se reintoarca in Romania si pentru alte proiecte cinematografice.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.