Scolile de soferi vor opera, incepand de anul viitor, majorari semnificative ale preturilor practicate pentru cursurile de practica si teorie rutiera, mergand pana la dublarea acestora.

Motivatia acestui gest o reprezinta pe de o parte alinierea la preturile practicate de tarile UE, iar pe de alta parte investitiile pe care aceste scoli vor trebui sa le faca, conform noilor prevederi legale, in clasele de curs, baza materiala si parcul auto.

Astfel, daca pana in prezent preturile practicate la un curs de conducere pentru categoria B se ridicau la maximum 200 de euro, din 2007, acestea ar putea costa 400 de euro.

"Cu siguranta vom majora preturile, pentru ca, in timp ce noi cerem 200 de euro pentru cursuri de soferie, inclusiv teoretice, preturile in Vest sunt de 5 ori mai mari", ne-a declarat Eugen Chirila, persoana desemnata, in cadrul Dinu 2000.

Categoric in exprimare este si Marius Teodorescu, director general la Scoala de Soferi Teo, acesta afirmand ca preturile practicate de societatea pe care o conduce se vor dubla. Motivatia consta in investitiile mari pe care, in conditiile noilor prevederi legale, va trebui sa le efectueze si care vor ajunge la 500.000 euro. "Sa ne gandim numai la aceasta tampenie de simulator a carui existenta in salile de curs este impusa prin lege, construit de o singura firma din Bacau si care costa 12.000 euro.

In al doilea rand, nu mai pot sa efectuez cursuri de soferie pe camioanele si autobuzele mai vechi pe care inainte puteam sa le achizitionez cu sume modeste, iar acum va trebui sa dau cel putin 100.000 de euro pe fiecare", a spus Teodorescu.

Potrivit acestuia, noile prevederi vor face sa dispara scolile de soferi care acum functioneaza in ilegalitate, ceea ce este un lucru bun, pentru ca practicau o concurenta neloiala eludand statul prin diverse inginerii financiare.

In schimb cei mari, prin investitii sustinute, vor rezista, mai spune reprezentantul Scolii de Soferi Teo. In ceea ce priveste situatia pietei dupa 1 ianuarie, actorii de pe piata nu vad schimbari majore, afirmand ca nu se asteapta la un aflux semnificativ de solicitanti de permis, ci, mai degraba, la o mica scadere, compensata, insa, prin majorarea tarifelor la cursurile de soferie.

Investitiile pentru a exista ca scoala de soferi sunt, in acceptia reprezentantilor mai multor actori de pe piata, exagerate, ceea ce se va transpune in aceste majorari tarifare. "Toate preturile au crescut. Daca a crescut pretul asigurarii masinii, pretul gazului consumat, pretul cauciucurilor, atunci cum sa nu majoram si noi preturile?", declara Octavian Scarlatescu, asociat la Scoala de Soferi General Trading.

Inghesuiala de cursanti in acest an, din cauza incertitudinii legate de noul Cod Rutier

Aproape fara exceptie, reprezentantii scolilor de soferi au declarat ca, in acest an, a crescut numarul de solicitari pentru efectuarea cursurilor practice si teoretice de soferie.

Aceasta se datoreaza mai multor factori. In primul rand unui factor conjunctural, care il reprezinta noul Cod Rutier, intrat in vigoare de la 1 decembrie, care a adus incertitudine pe piata, oamenii nestiind ce va aduce nou si, atunci, si-au zis: hai sa facem scoala acum si sa luam odata carnetul, afirma Chirila, de la Dinu 2000. Tot un factor conjunctural il reprezinta integrarea in UE si teama de practicarea unor preturi mult mai ridicate decat pana in prezent. Factorul general il reprezinta inmultirea accelerata a masinilor care circula pe strazile Romaniei, datorata majorarii veniturilor populatiei, ceea ce a dus implicit la cresterea numarului de solicitanti de permis auto.
Un alt aspect interesant observat in piata il reprezinta distributia aproape egala pe sexe, chiar cu un usor plus pentru femei, a celor care-si doresc carnetul de conducere.

Exista tot mai multe femei care lucreaza in companii de renume si in al caror CV trebuie sa figureze si detinerea permisului de conducere categoria B, explica Chirila.

12.000 euro investitia minima, daca dispui de baza materiala

Noile reglementari precizeaza clar de ce trebuie sa dispuna o scoala de soferi pentru a fi autorizata: sediu lucrativ, sala de cursuri dotata cu simulator auto si minimum o masina.

Daca cel care doreste sa inceapa o astfel de afacere dispune de sediu si masina, atunci trebuie cumparat doar acel simulator, adica o investitie de 12.000 - 13.000 euro, precizeaza Teodorescu. Daca insa nu se dispune de aceste active, investitia poate urca, conform spuselor lui Chirila, pana la 50.000 - 60.000 euro sau chiar mai mult. Toti reprezentantii firmelor de soferi contactati au declarat ca au in atentie investitii de zeci de mii de euro in parcul auto si salile de curs. Acestea se vor realiza prin finantare atat din resurse proprii, cat si prin apelare la banci si societati de leasing. Pentru cei care doresc sa pregateasca viitori conducatori de camioane si autobuze - categoria C si D, investitiile sunt semnificativ mai mari.

Fara cursuri teoretice pentru recuperarea permiselor suspendate

Noile reglementari prevad ca toate cursurile teoretice pentru redobandirea carnetului de conducere suspendat sa nu se mai desfasoare in salile scolilor de soferi, ci direct la sediile centrale ale Politiei Rutiere din fiecare oras. Avand in vedere ca aceste cursuri se plateau (10 sedinte cu un pret mediu cumulat de 1,5 milioane lei), s-ar putea spune ca scolilor de soferi li s-a luat o sursa de venituri. Totusi, acestia au declarat ca veniturile realizate dintr-o astfel de activitate erau infime, de mai putin de 3% din total cifra de afaceri, astfel ca nu sunt afectati foarte mult.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.