Alexandru Paleologu, atacat si azi in presa pentru delatiunile sale la Securitate, are o posteritate triumfatoare in carti

Opera secreta a lui Alexandru Paleologu, informarile pe care le-a dat securistilor, n-a iesit la iveala. Totusi, cei care il acuza si dupa moarte ca a fost informator platit au aerul ca stiu si ce a turnat, si cit a luat Conu Alecu de la Securitate, abia stapinindu-se sa nu-l acuze de infamie. Inteleptul dandy nu se mai poate apara, iar daca ar fi supravietuit, e indoielnic ca ar fi facut-o. Avea oroare de ceea ce el numea "imbecilitati". Chiar daca avea viciul birfei si placerea zvonurilor.

Ultimul mare monarhist astepta cu umor un miracol

In ultimii sai ani de viata devenise religios, intr-o formula personala, mai degraba logica decit prin revelatie. Asta poate si din exasperarea omului optimist care descopera ca are tot mai multi prieteni si apropiati "dincolo"si tot mai putine persoane cu care poate comunica "dincoace". Parlamentar intr-o republica prezidentiala, Paleologu a fost ultimul mare monarhist pursinge care nu le-a iertat francezilor "gafa" Revolutiei si romanilor "enormitatea" de a nu reveni la o democratie regal garantata. Spre deosebire de monarhistii posomoriti, intransigenti si tot mai deznadajduiti ca li se raresc rindurile, Conu Alecu astepta cu umor un miracol.

Colaborarea marturisita devine cap de acuzare

Dupa plecarea sa "dincolo", Paleologu a fost rapid atacat din cauza colaborarii sale cu Securitatea. Mitul celebrei sale marturisiri aparute in 1990 s-a transformat intr-un cap de acuzare. Pentru unii, Conu Alecu a fost "un delator ordinar", care figura pe statele de plata ale Securitatii, nu un biet fost detinut politic constrins sa dea rapoarte si dupa iesirea din puscarie. Daca ii intrebi pe cei care il acuza ce a turnat, esti trimis la dosarele CNSAS. Dar, cel putin pina in prezent, Alecu Paleologu n-a fost oficial stampilat de celebra institutie cafenie ca ar fi facut politie politica. (Ca fapt divers, un informator nu poate fi acuzat "tehnic" ca a facut politie politica - el poate fi incriminat numai pentru ca a servit probe securistilor care se ocupau cu politia politica).


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.