Farmacie nu exista, balta inghetata nu prea da peste, paine nu se mai gaseste de doua saptamani, de cand nu mai circula vaporul pe Bratul Chilia pana la Periprava. Votca insa mai este in carciumi la 12.000 de lei suta de grame. In cele cinci sate ale comunei C.A. Rosetti din Delta Dunarii, iarna nu e indicat nici sa dai ortu’ popii.

Prohibitie. Cuvantul de ordine in Delta Dunarii. La peste, caci balta e inghetata, la vanat ca-s arii protejate, daca s-ar putea ar fi si la foame, ca paine nu s-a gasit timp de o saptamana, cand nu a mai circulat pasagerul pe Bratul Sulina. Ar fi si la facut copii, daca oamenii s-ar ingriji de asta si nu si-ar lepada samanta prin fiece curte. Mai e prohibitie la medicamente, ca daca n-ai parte de sanatate de la Cel de Sus, pastile chiar nu gasesti niciunde.
Farmacie nu exista, iar dispensarul a primit pilule de urgenta pe timp geros, ca in rest dulapul suna a gol. Si mai mult decat atat, e complicat si sa mori si chiar neindicat pe timp de iarna, cand canalele din Delta Dunarii sunt inghetate, iar deplasarea catre oras e sinonima cu minunea cereasca.

DRUMUL.

Pentru a ajunge la Tulcea pe timp de iarna, cand ingheata Canalul Chilia, satenii comunei C.A. Rosetti sunt nevoiti sa parcurga traseul pe Bratul Sulina, cu 180.000 de lei, biletul dus-intors subventionat, caci pasagerul pana la Periprava nu poate trece de gheata, asa cum s-a intamplat si in ultimele doua saptamani. "Inainte de 1989, legatura din satul Sfistofca la Sulina se facea cu o cursa rapida, iar pana acolo se ajungea cu tractorul Primariei, care costa 21 de lei. Acum sunt tractoare particulare, care cer 70.000 de lei de persoana", spune Maria Parmac, educatoarea din C.A. Rosetti si directoarea scolii in acelasi timp.

DECESUL.

Iarna trecuta, o batrana din comuna C.A. Rosetti, judetul Tulcea, care a alunecat pe gheata si si-a rupt piciorul, si-a gasit sfarsitul din cauza lipsei transportului si a izolarii. Cum dispensarul din sat nu are decat un stetoscop, un tensiometru si o masa ginecologica, pentru nasteri, cum ar fi, femeii i s-a cangrenat piciorul si dupa multa vreme - prea multa - a ajuns la Spitalul Judetean Tulcea. Peste cateva zile, medicii tulceni nu au mai facut altceva decat sa constate decesul. Dar de-abia atunci a inceput pentru biata batrana chinul, lungul drum spre casa. Pana la Sulina a fost dusa pe vapor, pe pasagerul Mehedinti, dar mai departe, cand sa treaca pe partea cealalta a apei inghetate, s-au spart sloiurile, iar cosciugul a cazut de pe sanie si era sa se piarda in Dunare. Dupa ce a fost recuperata, femeia a fost suita cu chiu, cu vai intr-o masina pana la un pod neterminat din satul Cardon. Purtata pe brate de localnici, femeia din sicriu a fost trecuta si de pod, iar apoi urcata intr-o alta masina pana la C.A. Rosetti. Nici inmormantarea nu a fost una obisnuita, caci o localnica, Cumatra, cum ii zic consatenii, curioasa sa vada alaiul funerar, si-a lasat pruncul de numai cateva luni langa gard in zapada. Acolo a si fost gasit de oameni, mort, caci mama plecase la carciuma si uitase de el.

INMULTIREA.

In acelasi mod sunt si conceputi cei mai multi copii din satele din comuna C.A. Rosetti. Adica mai peste gard, la vecinul, la vecina. Gura satului spune ca in urma cu ceva luni, dupa ce au fost trei baieti de la lumina sa monteze niste cabluri, s-au mai nascut cativa prunci. Iar iarna, cand Dunarea ingheata si carciuma e inchisa, ce altceva ar putea sa faca, spun localnicii, decat sa se intinda pe lijanca (soba lipoveneasca)...

Cu toate ca Ministerul Sanatatii a avut un program de informare despre metodele contraceptive in mediul rural, satenii din comuna C.A. Rosetti nu se prea indeamna la contraceptie, dupa cum spune doctorul Trifan Elena. "Pastilele contraceptive sunt gratuite, dar femeile nu vin sa ia", ne lamureste doctorita. Nu mai au chef de barbat daca iau medicamente, gandesc ele. Iar de prezervativele gratuite de la dispensar nu se atinge nimeni, ca-i rusine... Nu de alta, dar daca se duce vreun barbat sa ia, afla tot satul, ca nu degeaba li se zice avocatii.

Mai sunt si materialele informative care zac pe o masuta in intrandul de la dispensar. Dar cine sa le citeasca, daca abia copiii din comuna mai invata ceva carte? "Daca as avea asistent in fiecare sat", isi spune medicul pasul, ascunzand sub un strat roziu de ruj dantura mancata. E de 16 ani in comuna si spune ca nu mai rezista decat cu calmante. Oamenii o vorbesc ca le mai trage la masea si are zile cand nu deschide usa la dispensar, oricat ar bate oamenii la poarta. Primarul Pocoara Aurel stie ce se intampla, a sesizat si Casa de Asigurari de Sanatate, dar nici un alt doctor nu se incumeta sa vina la Rosetti.

SANATATEA.

Bolile cel mai des intalnite? Obezitatea, de la mancarea prea grasa, hipertensiunea arteriala, cu accidente cerebrale, dar si etilism, sifilis si tuberculoza.

Nasterile sunt normale, 90% au loc in sat, aminteste Elena Trifan. Si asta in ciuda faptului stiut de toti si recunoscut de cadrul medical ca satenii rude de sange au inceput sa se casatoreasca intre ei. Chiar primarul comunei a fost casatorit cu o verisoara de gradul II, dupa cum sopteste un taran. Daca nasterile sunt normale, copiii nu-s tocmai in regula. Din parinti, care-si fac mai mult veacul pe la birtul din sat, una dintre fetele Cumetrei, in clasa a III-a, e cam inceata la minte. In satul Letea, o alta copila sufera de autism. Bunica ei, care o creste, caci mama s-a sinucis cu soda caustica la scurt timp dupa nastere, a batut la portile tuturor spitalelor din Tulcea si din Bucuresti, dar fara noroc. Pe chipul fetei s-a intiparit un zambet usor tamp, catre oamenii care-i vorbesc. Singurul suras, de altfel, de pe ulitele innoroiate ale comunei C.A. Rosetti.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.