Fumatul nu va mai fi permis nici macar in vagoanele bar si restaurant. Masura anuntata ieri de conducerea societatii survine la patru ani de la emiterea Legii nr. 349/2002, care interzice fu-matul in spatii inchise, cu anumite exceptii destul de neclar formulate de lege. Decizia are ca scop "realizarea unui transport feroviar nepoluant, sigur si cu un grad sporit de confort" si a fost luata, potrivit informatiilor date de CFR Calatori, ca urmare a "sesizarilor calatorilor, recomandarilor Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor si conform reglementarilor generale de transport pe calea ferata".
Nasul in campanie
CFR Calatori va realiza o campanie de combatere a fumatului la nivelul intregii retele feroviare si va verifica respectarea legii. In trenuri si la casele de bilete vor exista avertismente afisate la loc vizibil, scrumierele vor fi demontate, instalatiile de sonorizare din trenuri si din gari vor instiinta calatorii asupra restrictiilor, iar pe biletele de tren va exista mesajul: "Fumatul, interzis in tren".
Despre autor:
Sursa: Cotidianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Îți curge sânge din nas? Cauze posibile ale epistaxisului și când ar trebui...
Sursa: garbo.ro
-
Eu sunt o femeie de 50 de ani, iar partenerul meu are 35 de ani. Mă iubește,...
Sursa: kudika.ro