Complexul monumental purtand semnatura lui Jacobi va fi unul abstract, format de sase piese, cea mai mare dintre ele avand o inaltime de sapte metri. Elementul cel mai important il va reprezenta miscarea, realizata prin jocul de lumini si umbre. Sugestiva e amplasarea partiala a memorialului sub nivelul solului, conducand la ideea muncii depuse multa vreme de evrei in spatii subterane. In afara sculpturilor, pe zidul de 300 de metri, din jurul memorialului, vor fi inscrise mai multe texte reprezentative pentru Holocaustul de la noi din tara, unul dintre ele recomandat de MCC, precum si lista localitatilor unde a avut loc pogromul. Pana la aceasta data nu s-au finalizat detaliile privind costurile acestui ansamblu monumental, in acest moment purtandu-se negocieri intre artist si MCC, si nici cele referitoare la termenul de executie. In data de 9 octombrie, in cadrul festivitatii organizate cu ocazia Zilei Holocaustului in Romania, se va pune piatra de temelie a Memorialului Holocaustului.
Despre autor:
Sursa: Curentul.ro
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Cafeaua crește pulsul și tensiunea arterială: e adevărat? Ce arată dovezile...
Sursa: garbo.ro
-
VIDEO. Ministerul Afacerilor Externe: Un zbor de repatriere asistată din...
Sursa: kudika.ro