Contrar acestei previziuni, in primavara, numarul turistilor care au ajuns aici era in scadere fata de aceeasi perioada a anului trecut. In lunile iunie si prima jumatatea a lui iulie, operatorii de turism cu activitati in Delta Dunarii estimau un an complet compromis din punct de vedere al numarului de turisti, unii agenti economici indicand chiar o scadere de pana la 45% fata de anul 2005.
Pierderile de contracte si financiare au fost puse de majoritatea agentilor economici cu activitati in domeniu, pe seama exagerarii mediatizarii gripei aviare si a inundatiilor, care, i-ar fi speriat pe strainii dornici sa vina in Delta Dunarii, dar si pe seama autoritatilor, in special cele guvernamentale, acuzate ca nu au dus o politica de dezvoltare si promovare a turismului romanesc in general si a celui din in zona amintita, in special. Situatia neagra, de criza a turismului romanesc la inceputul actualului sezon estival, a dat semne ca se amelioreaza dupa data de 20 iulie.
E drept ca perioada iulie-august a fiecarui an, este considerata plina de catre operatorii de turism, cand acestia inregistreaza cele mai mari profituri. Incepand cu aceasta data vapoarele si ambarcatiunile din Delta Dunarii au alta frecventa, mult mai deasa fata de lunile anterioare, dovedindu-se, in anumite zile, ca au capacitate insuficienta pentru turistii romani si straini care au ales si aleg in continuare aceasta mirifica zona ca destinatie de vacanta, de weekend sau de cercetare profesionala.
Delta Dunarii continua sa fie un magnet care atrage din ce in ce mai multa atentie, cu fiecare an ce trece, constituindu-se intr-o bogatie inestimabila cu care Romania va intra in Uniunea Europeana si pe care va trebui sa o gestioneze cat mai judicios posibil.
Despre autor:
Sursa: Cronica Romana
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
She's Next: femeile adună mai ușor oameni. Cum se aplică asta în antreprenoriat?
Sursa: start-up.ro
-
Cora devine Carrefour: până la începutul lunii mai toate hipermarketurile vor...
Sursa: retail.ro
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Creștere de 40% a portofoliului Ecofinance România
Sursa: futurebanking.ro
-
De ce te lasă Dumnezeu să urli de durere?
Sursa: garbo.ro
-
Oana Roman a reacționat după criticile aduse de Selly: Mă amuză foarte tare ...
Sursa: kudika.ro
-
Ce spune un antreprenor cu experiență de două decenii despre clasa politică:...
Sursa: wall-street.ro