Social24 Iunie 2006

Lectura de 2 minute

Format la scoala lui G. Calinescu, in cadrul Institutului de Istorie si Teorie Literara care poarta azi numele marelui nostru profesor, I. Oprisan s-a impus drept un eminent istoric literar, cu o personalitate distincta, autor al unui impresionant numar de studii si exegeze caracterizate printr-o superioara tinuta stiintifica. Pe langa fundamentalele sale monografii B.P. Hasdeu sau setea de absolut si Opera lui Mihail Sadoveanu, I. Oprisan a fost prezent, timp de peste patru decenii, incepand din 1964, in cele mai de seama publicatii de specialitate, Revista de Istorie si Teorie literara, Manuscriptum, Memoriile Sectiei de stiinte Filologice, Literatura si Arta, a Academiei Romane, si totodata ca autor al unor valoroase editii critice, insotite de ample studii introductive, din operele scriitorilor romani reprezentativi din perioada clasica si contemporana.

Dupa atatia ani de truda, depusa cu tenacitate si sobrietate, si, desigur, cu desavarsita competenta, I. Oprisan s-a decis, in mod fericit, sa-si reuneasca aceste contributii istorico-literare intr-un masiv volum, de aproape sapte sute de pagini, intitulat Cariatide literare, aparut la Editura Vestala. Sunt contributii despre M. Eminescu, B.P. Hasdeu, Octavian Goga, Panait Cerna, Mihail Sadoveanu, G. Calinescu, Lucian Blaga, N. Iorga, Ion Marin Sadoveanu, Tudor Vianu, Nichifor Crainic, Alexandru Philippide, Pamfil seicaru. Acestia sunt, in viziunea lui I. Oprisan, cariatide ale spiritualitatii si creativitatii romanesti, intrupand ideea de verticalitate nationala, de sustinere a patrimoniului literaturii romane, asemenea cariatidelor de pe Acropole, sugestiv reproduse pe coperta volumului, edificatoare fiind si poezia lui Lucian Blaga, intitulata chiar Cariatidele, citata in cuvantul introductiv: "E legea lor sa fie treze,/Sa poarte-n veci pe crestet templul,/Dar niciodat' sa-ngenuncheze".

Studiile si exegezele lui I. Oprisan sunt constructii solide, de vast orizont, elaborate prin imbinarea armonioasa a riguroaselor mijloace de investigare istorico-literara cu subtilitatea analitica a criticului literar, si exceleaza prin logica demonstratiei si ponderea ineditului. Fara a se lasa timorat de multitudinea si varietatea contributiilor anterioare, I. Oprisan a facut dovada unei depline intuitii a valorilor estetice, evitand formularile traditionale si anchilozate, confruntand opiniile predecesorilor sai cu realitatea operelor analizate, pe care le exploreaza pe alte coordonate si dintr-o alta perspectiva, aducand interpretari originale, puncte de vedere noi, interesante, observatii incitante.

Adevarul

Sursa: Adevarul



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.