Fenomenul satanist din Romania a intrat si in atentia SRI. Satanismul reprezinta o miscare mistico-religioasa anticrestina al carei scop declarat este negarea religiei crestine si a valorilor promovate de aceasta, alegand in schimb cultul raului si inchinarea la Diavol

Primele semne privind extinderea satanismului, arata SRI, s-au semnalat in anul 1992 si au condus la aparitia, in Galati, a unei asociatii ai carei membri se inchinau "celor 33 de spirite astrale". La inceputul anului 1993, in cadrul grupului intitulat "Ingerii mortii" din Branesti, a fost inregistrata prima sinucidere rituala.

Epoca Romparkin

Este vorba de prima etapa a fenomenului satanist, cunoscuta dupa numele principalului stupefiant utilizat ca "adjuvant" ritualic, medicamentul fiind luat cu alcool medicinal sau antigel (cocteil preferat de vagabonzi, cersetori etc). "Ritualurile" si celelalte manifestari erau reprezentate de orgii hetero sau homosexuale, insotite de manifestari de cruzime fata de animale (sacrificarea de pisici, gaini) si consumarea rituala a unor parti ale corpurilor acestora (intestine, sange), dar si de profanarea unor morminte si confectionarea unor "amulete" din resturi de cadavre. In 1994, nucleul de vagabonzi "adoratori ai diavolului" constituit la Dorohoi (jud. Botosani) a reusit sa racoleze trei eleve de liceu care, pentru a fi determinate sa participe la practicile gruparii, au fost drogate cu un amestec de "Carmol" (amestec galenic cu continut de eter etilic) si excremente de caine. Doua dintre ele au intrat in coma alcoolica iar a treia a suferit traume psihice in urma carora s-a sinucis.

Epoca "Aniosa"

"Aniosa" este denumirea unei subspecii de canabis cultivata in zonele afectate de dezastrul de la Cernobal, produsul fiind radioactiv si cancerigen. Printre primele grupari care au consumat drogul a fost cea denumita "Fratii Stapanului", alcatuit din vagabonzi si cersetori din zona Garii de Nord din Capitala. Intre gruparea respectiva si o alta ("Allzdam", transcriere fonetica a expresiei "All is damned" - "Totul este damnat") au existat conflicte pentru controlarea pietelor de desfacere a drogurilor respective, situatie ce a determinat incercari de extindere si trimiterea de "emisari" catre alte zone ale tarii. "Fratii Stapanului" a construit un "cap de pod" in Constanta, cu sprijinul a doi satanisti locali, dintre care unul elev la liceul "Energetic" din municipiu. De "Epoca Aniosa" se leaga si sinuciderea unei tinere, care a fost racolata de un satanist din Cernavoda.

Prins cu bucati de cadavru in maini

In perioada 1997-1998, se ajunsese la apogeu. Un exemplu socant a fost cel al unui lider satanist din Targu Ocna, gasit in Cimitirul Bellu avand in maini un fragment de cadavru si o lumanare aprinsa. Adus la sectia de politie, el a incercat la un moment dat sa ingereze propriile excremente, fiind impiedicat la timp de politisti.

Epoca Netsurf

Cea de-a treia etapa in manifestarea satanismului autohton este cunoscuta drept "Epoca Netsurf", denumita astfel deoarece mediul predilect de comunicare este internetul. Sub aceasta forma, satanismul autohton continua sa se manifeste in mai putin de 20 de judete din Romania, ca nuclee disparate.


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.