"Buna, sunt L., am 29 de ani si am afacerea mea proprie. Saptamana trecuta am avut o deschidere extraordinara si am lucrat la racket, deci mi-am facut tema..." "Buna L!", raspunde sala in hohote de ras. L. povesteste cum i s-a schimbat viata in trei zile jumate. A realizat ca problema vietii ei - certurile cu sotul - se poate rezolva. Si-a dat seama ca se certau din motive ridicole, cum ar fi dezordinea din casa. Revelatia a avut-o dupa ce a urmat un curs educational, pe care daca il duci la bun sfarsit nu capeti nici o diploma, dar "iti schimba viata". Intr-o salita a Salii Polivalente din Capitala, 50 de oameni cu ecusoane s-au adunat ca sa vorbeasca despre viata lor.

Cursantii asculta cu ochii holbati "problemele si nemultumirile" partenerilor de grup. Se mira, se emotioneaza si par ca se bucura de progresele celorlalti. Subiectele de discutie sunt, in general, certurile cu soacra, cu sotul, cu sefii. Nu se vorbeste asa, la voia intamplarii. Exista un "moderator" cu accent americanesc care ii cheama la microfon pe aia care ridica mana. De multe ori, cursantii se lasa dusi de val si uita sa se opreasca din vorbit: "...si catelu' a facut pipi unde trebuia", "dupa curs, am inceput sa-i spun soacrei mama". Vine apoi concluzia moderatorului. "Acesta este un program educational care iti poate schimba viata in numai trei zile si jumatate", zice zambind ca sa-si ascunda un cascat. Unul dintre cursanti, om de afaceri, sustine ca i s-a schimbat radical viata. In prima sedinta si-a ales un domeniu din viata lui de care nu era multumit: relatiile cu cei din jur. La curs, a invatat sa-si faca o lista de "plangeri", apoi a realizat ca el avea o problema. Nu-si putea controla "racket-urile", adica excesele de furie, el fiind un tip coleric.

Marele lui progres a fost momentul in care a avut o "deschidere", adica a discutat cu persoane cu care era in conflict, aparent, fara sa se enerveze. "Mai am racket-uri, dar le schimb traiectoria", spune mandru cursantul. "Am ajuns la concluzia ca nu mai vreau sa am tot timpul dreptate!", se confeseaza acesta, plin de realizarile lui in domeniu. Cursantii zambesc tamp tot timpul pentru ca fac parte din grupul oamenilor care isi schimba viata. Pentru ca se simt diferiti. Problemele pe care le discuta in aceste grupuri sunt de catifea, departe de obstacolele vietii reale. Aici afla lucruri "noi", pe care le stiau dintotdeauna, si ajung la concluzii pe care le-ar fi tras oricum, fara curs, daca si-ar fi petrecut cateva ore meditand. De ce ar fi interesat un om abia venit din America de "problemele" unor oameni de afaceri, profesori universitari sau chiar studenti din Romania? Pentru ca acestia nu sunt multumiti de viata pe care o duc, pentru ca au nevoie de schimbare si pentru ca pot da... 8.800.000 de lei pentru un curs de trei zile si jumatate.

Adevarul

Sursa: Adevarul



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.