Furia mareste de patru ori sansele de a fi ranit, iar dusmania chiar de sase ori. Aceasta este concluzia unui studiu recent, care a analizat persoanele cu "temperament vulcanic".
Un temperament vulcanic este echivalent cu internari mai dese in spital. "Oamenii furiosi sunt mai expusi la raniri grave care necesita ingrijiri medicale de urgenta, iar riscul este mai mare in cazul barbatilor decat la femei", a afirmat Daniel Vinson, de la Univer-sitatea Missouri, conducatorul grupului de cercetatori care a realizat studiul. Ranirile la locul de munca sunt mai probabile atunci cand cineva e furios. De remarcat, totusi, ca furia nu a fost legata de accidentele auto.
Vinson si echipa sa au cautat sa furnizeze o imagine mai clara prin intervievarea a 2.517 pacienti din sectiile de urgenta ale spitalelor, intre anii 1998 si 2000. Pacientii au fost intrebati despre nivelul lor de furie anterior ranirii, iar ras-punsurile au fost comparate cu starea lor emotionala din cele 24 de ore premergatoare, precum si cu cea a altor 1.533 de oameni care nu suferisera raniri.
Studiul, publicat in SUA, a descoperit ca 32 la suta din pacienti au raportat ca erau irascibili in momentele premergatoare ranirii, 18 la suta - furiosi, iar 13 la suta - dusmanosi.
Despre autor:
Sursa: Cotidianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
30 Noiembrie: Ziua în care toamna își ia rămas bun. Venus în Săgetător...
Sursa: kudika.ro