Numai anul trecut, peste 2.500 de romani au murit in diferite accidente de circulatie, iar peste 6.000 au fost raniti grav. In ultimii 16 ani, numarul victimelor a crescut de la an la an, diferenta dintre 2004 si 2005 fiind de peste 8%. "Principalele cauze de producere a acestor accidente sint viteza excesiva, nerespectarea de catre pietoni a regulilor de circulatie, neacordarea prioritatii, depasirea neregulamentara etc.
Mai trebuie mentionat faptul ca, in ultimii 16 ani, numarul masinilor din Romania s-a dublat, ajungind la peste 4,6 milioane de autoturisme, la fel si cel al posesorilor de permise - avem acum peste 5,6 milioane de soferi. Toate acestea in contextul in care infrastructura rutiera e aproape aceeasi", a declarat, ieri, Gheorghe Popa, adjunctul sefului IGP.
Marian Nedelescu, presedintele Asociatiei Victimelor Accidentelor de Circulatie, a cerut, ieri, ca politia sa ia masuri urgente pentru reducerea numarului de accidente. "La nivel european, media este de un mort la 40 de accidente, pe cind la noi e de un mort la trei accidente. Situatia e foarte grava", afirma Nedelescu. Conducerea Politiei Romane a demarat, ieri, o campanie la nivel national de prevenire si combatere a accidentelor de circulatie. Politistii vor fi ajutati de institutii de stat si de ONG-uri. Scopul principal al campaniei este reducerea numarului de accidente de circulatie in 2006 cu 5%.
Despre autor:
Sursa: Cotidianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
3 zodii pentru care lucrurile se aliniază în mod divin în viețile lor odată...
Sursa: garbo.ro
-
Psihologii dezvăluie frazele preferate ale oamenilor falși. 11 replici care...
Sursa: kudika.ro