"Foarte multi apeleaza la serviciile turistice pe cont propriu"

Romanii au cheltuit peste 30 de milioane de euro pentru calatoriile de Revelion, releva un studiu realizat de catre Federatia Patronatelor din Turism. Potrivit datelor adunate de la agentiile de profil, spre deosebire de alti ani, romanii au petrecut Sarbatorile de iarna mai mult pe meleagurile natale, inregistrandu-se o crestere a numarului de turisti din acest sezon. "Nu este foarte mare numarul turistilor in aceasta perioada cu toate ca foarte multi apeleaza la serviciile turistice pe cont propriu, deci nu pot fi monitorizati. Oricum aceste date nu sunt departe de adevar", a declarat Traian Badulescu, ofiterul de presa din cadrul Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT).

Centralizarea Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc arata ca 98 de mii de persoane au cheltuit 88.200.000 lei noi in turismul intern, in timp ce 13.500 de persoane au platit peste 6 milioane de euro pentru a-si petrece Sarbatorile in strainatate. "Cererea pentru turismul extern este in continuare mare. De sarbatori, numai pentru Egipt au existat zece avioane charter. De asemenea, a fost foarte mare cerere pentru schi, in Austria, spre exemplu. Nici destinatiile exotice precum Dubai n-au fost ocolite, acest segment de preferinte fiind in continua crestere", ne-a spus Adriana Goicea, membru in Consiliul Director pe probleme de outgoing in cadrul ANAT.

Gradul de ocupare de pe Valea Prahovei, 97%

Studiul mentionat mai arata ca, in comparatie cu Revelionul 2004 - 2005, numarul de turisti a crescut cu 13% in locatiile din Romania si cu 35 la suta in turismul extern. Cele mai cautate destinatii autohtone au fost cele de pe Valea Prahovei, unde gradul de ocupare a ajuns la 97%. In celelalte statiuni montane cererea a fost la fel de mare, fiind ocupate 85% din locurile de cazare. Un segment solicitat a fost si cel al marilor orase, unde aproximativ 30 de mii de turisti au petrecut Anul Nou in hoteluri si restaurante, cu 20 la suta mai mult decat in 2004. In ultimul timp a inceput sa se contureze si turismul rural. Astfel, de Revelion, 10 mii de romani au preferat agroturismul.

"Nimeni nu poate sa contorizeze fluxul de turisti"

Nici litoralul nu si-a inchis complet portile, hotelurile, si nu numai primind turisti si in aceasta perioada a anului. "Cu toate ca nu au fost mai multe decat anul trecut, au fost solicitari si pentru mare. Sunt destule hoteluri care primesc turisti tot timpul anului", a adaugat Badulescu. Cifra celor care au petrecut in vile particulare este, insa, mult mai mare, daca ii luam in calcul si pe turistii neinregistrati oficial. "Nu stiu cat de reale sunt cifrele Federatiei Patronale, dat fiind faptul ca nimeni nu poate sa contorizeze cu adevarat fluxul de turisti. Foarte multi calatoresc si se cazeaza pe cont propriu", a incheiat Adriana Goicea. 12% din numarul total de turisti care au preferat sa plece din tara au ales Grecia, Turcia, Egipt, Austria, Franta si Malta. In perioada imediat urmatoare preturile vor scadea cu mai mult de 50%, ceea ce va face ca sezonul de iarna sa se prelungeasca chiar si in absenta zapezii, pana in martie.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.