De Sarbatori, toata lumea incearca sa puna pe masa macar un cozonac, o friptura si o oala de sarmale. Chiar si cei mai saraci romani fac eforturi supraomenesti pentru a fi in rand cu lumea. Ceilalti, oamenii cu dare de mana, au parte, la masa de Craciun si de Revelion, de un adevarat rasfat culinar. Un cos cu cumparaturi in supermarket face distinctia intre saraci si bogati.

Agitatie mare in hypermarketul "Carrefour Orhideea". Sunt orele dupa-amiezii, cand multi bucuresteni au iesit de la serviciu si isi fac cumparaturile de Sarbatori. Figuri vesele, dar si altele usor triste. Nu toti cei pe care i-am gasit aici par sa se bucure de apropierea Sarbatorilor. Unii iti lasa impresia ca au de gand sa cumpere toata marfa din stoc. Pun in cos tot ce le iese in cale, in special de-ale gurii si de baut, delicatese de tot soiul si sortimente de vinuri si sampanie scumpe. Nu lipsesc nici cadourile pentru cei dragi, nu mai putin costisitoare. Vedem oameni care nici nu se uita la preturi. Iau produsele de pe rafturi si le arunca in carut. La casa, am gasit clienti care au umplut de cumparaturi chiar si doua caruturi.

De cealalta parte a "baricadei" statutului material, dar in acelasi magazin, sunt oamenii nevoiasi. Multi au de acasa biletele cu ceea ce trebuie cumparat. Nici mai mult, nici mai putin decat e scris acolo. Inainte de a se hotari sa ia ceva, verifica pretul.

In multimea de oameni, ne-a atras atentia o tanara vesela, care facuse cumparaturi parca pentru un an intreg. "Am luat o multime de lucruri. Brad ecologic, globuri, bomboane de pom, jucarii, dar si de mancare - carne, mezeluri, branzeturi, bauturi racoritoare, fructe. Am cheltuit 14 milioane de lei. Astea sunt nimicuri, insa. Voi merge la cumparaturi si inainte de Craciun", ne-a spus, razand, Marga Merisan, rezidenta in Franta, care a venit in tara sa-si petreaca Sarbatorile.

La o alta casa de marcat, ne sare in ochi un grup de oameni care par provinciali. Nu ne-am inselat. Familia Nedianu, din Corabia, se afla in trecere prin Bucuresti si a hotarat sa-si faca de aici cumparaturile de Sarbatori. "Am luat cateva pungi de croasante, pateuri si un blat de tort. Alte cumparaturi nu o sa mai facem pentru Craciun.

Tot ce am luat costa cam 400.000 de lei", ne-a spus Victoria Nedelea, cu un zambet timid in coltul gurii. Toti cei pe care i-am intalnit in hypermarket se pregatesc de Sarbatori. Unii sunt dornici sa ajunga la casele lor pentru a pregati cadourile. Altii se gandesc deja la anul care vine. Poate va fi unul mai bun decat acesta. E singurul gand care le mai da puterea sa zambeasca. Timid, in coltul gurii.


Despre autor:

Libertatea

Sursa: Libertatea


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.