Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, sustine ca doar aproximativ 50 de salariati au protestat spontan la Tarom si ca nu au declansat o greva colectiva, deoarece au intrerupt lucrul doar in pauza de masa.

"E vorba de un protest al aproximativ 50 de salariati care erau in pauza. Aceasta nu reprezinta, conform legii, o incetare colectiva, voluntara, a lucrului. Imediat dupa pauza au intrat la lucru. Nu a fost perturbata activitatea companiei Tarom", a precizat Fenechiu.

Ministrul a explicat faptul ca nemultumirea protestatarilor a survenit in urma unei decizii administrative a companiei, care, odata aplicata, va diminua veniturile unor angajati.

"Motivul protestului este legat in general de decizia, pe care eu o consider corecta, a directorului tehnic referitoare la neprelungirea licentelor pentru o parte din personalului tehnic. Cei care lucreaza in Tarom cu toti au licente in baza carora beneficiaza de niste sporuri salariale. Anumite activitati de acolo consideram ca nu trebuie sa se desfasoare neaparat cu licenta", a afirmat ministrul Transporturilor, scrie MEDIAFAX.

Fenechiu a mai subliniat faptul ca el si-a propus eficientizarea companiilor din subordine, iar renuntarea la unele licente face parte din strategie.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.