Potrivit Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti (ISMB), la activitatile legate de cele doua simulari au fost implicate aproximativ 5.000 de cadre didactice.
La simularea examenului de bacalaureat au participat 26.631 de elevi, iar la cea a evaluarii nationale, 24.029 de elevi.
Proba de limba si literatura romana a simularilor a avut loc in 30 ianuarie, iar cea de matematica, la 1 februarie.
Conform datelor transmise de Comisia municipala pentru organizarea si desfasurarea simularii examenelor nationale, activitatea s-a desfasurat in conditii foarte bune, scrie MEDIAFAX.
Potrivit ISMB, nu au fost semnalate situatii deosebite, activitatea de evaluare desfasurandu-se conform procedurilor in vigoare.
Conducerea ISMB a precizat ca obiectivul prioritar la simulare a fost o prezenta mare, si nu rezultatele, acesta fiind considerat ca realizat pentru aceasta sesiune
Notele de la simulare vor fi trecute sau nu in catalog, in functie de optiunile comune ale parintilor, elevilor si profesorilor.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
Ce măsuri au luat cele mai importante zone turistice din Italia pentru a...
Sursa: wall-street.ro