Aproximativ 30 de romani care lucreaza in Italia ca soferi de camioane, dar sunt angajati de patronul italian la o firma din Arad, reclama ca nu mai sunt platiti de patru luni, de trei zile ei declansand un protest in Brescia.

Muncitorii romani au declansat o greva in Italia, protestand cu autocamioanele pe marginea autostrazii din regiunea Brescia, in timp ce un grup de reprezentanti au venit in Arad pentru a se plange autoritatilor.

Reprezentantul protestatarilor, Florin Dragomirescu, a declarat, potrivit MEDIAFAX, ca s-a adresat Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Arad in numele tuturor celor 28 de angajati romani ai firmei, care au semnat cu totii o reclamatie.

Conform sursei citate, romanii lucreaza pentru un patron din Montichiari, regiunea Brescia, dar de un an si jumatate acesta si-ar fi inchis firma din Italia pentru a deschide una in Arad, astfel ca toti angajatii romani ar fi fost transferati pe noua firma.

"In noile conditii, noi eram platiti cu salariul minim pe economie din Romania, la care se adauga diurna in euro, avand in vedere ca traim si lucram in Italia, astfel ca primeam pana in 1.500 de euro pe luna. Salariile din Romania nu le-am primit in tot acest timp, iar diurnele, adica principala sursa de venit a noastra, nu ne-au fost achitate din octombrie", a sustinut Dragomirescu.

El a afirmat ca romanii, care sunt din mai multe judete ale tarii, nu au beneficiat de concedii sau alte drepturi prevazute de legislatia romana.

"Se pare ca patronul a avut de gand sa scape de taxele mari din Italia, iar acum nu mai vrea sa ne plateasca nici pe noi. Ne-a spus deja ca suntem liberi, sa nu ne mai intoarcem", a declarat el.

Acesta si alti angajati veniti in tara pentru a se plange autoritatilor au spus ca ceilalti colegi protesteaza de trei zile in Brescia, sechestrand camioanele patronului pana cand isi vor primi banii.

Oamenii au declarat ca au de recuperat 5.000-6.000 de euro de persoana, ceea ce ar insemna ca patronul italian le-ar datora, in total, circa 150.000 de euro.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.