Diplomele univeristatilor acreditate din Romania vor fi recunoscute in Franta si invers, a declarat Ecaterina Andronescu, conform mediafax.ro.

"Exista o Conventie internationala de la Lisabona care, in principiu, pune in lege posibilitatea recunoasterii diplomelor, dar recunoasterea efectiva revine celor doua state. Statele decid prin semnarea unui tratat, de genul celui semnat de noi astazi, care va fi ratificat de Parlament si prin care, apoi, devine lege obligatorie pentru cele doua state recunoasterea diplomei universitare", a explicat ministrul Educatiei.

Prin acest tratat, recunoasterea diplomelor devine valabila fara acordul dintre universitati, cum se practica atunci cand nu exista un astfel de acord.

"Recunoasterea diplomelor devine obligatorie dupa ratificarea tratatului, pentru orice program de studiu acreditat. Sigur, pana la sfarsitul acestui an, tratatul va fi ratificat de Parlament", a mai spus ministrul Educatiei, care a precizat ca Romania a mai avut un acord similar cu Republica Moldova, dar au fost unele probleme legate de acesta.

"Cred ca mai avem un tratat similar cu Italia", a adaugat ministrul.

Rectorul Universitatii Bucuresti, Mircea Dumitru, crede ca tratatul incheiat cu Franta va reduce birocratia.

"Dupa stiinta mea, nu au fost probleme cu studentii care au studiat in Franta. In toate cazurile, le-au fost recunoscute stagiile de pregatire, iar asta, cu certitudine, in baza propriilor acorduri bilaterale", a mai spus rectorul UB.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.