Potrivit Sefului Politiei Rutiere Arad, Dorin Goilian, din primele cercetari reiese ca accidentul s-a produs dupa ce soferul microbuzului in care se aflau opt persoane ar fi adormit la volan, iar masina a ajuns pe contrasens, unde s-a izbit de un tir care circula regulamentar, transmite corespondentul MEDIAFAX.
In urma impactului puternic, toti pasagerii microbuzului au fost proiectati in afara autovehiculului, iar sapte au decedat, in timp ce doi au fost raniti grav, unul fiind transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul Universitar Timisoara.
Aceeasi sursa a precizat ca microbuzul era inmatriculat in Italia, iar toti ocupantii erau muncitori din localitatea aradeana Chesind, aflata la 25 de kilometri de municipiul Arad.
Trupurile neinsufletite ale celor sapte persoane care si-au pierdut viata in accident urmeaza sa fie preluate si duse la Serviciul de Medicina Legala Arad. Soferul tirului a fost ranit usor in urma accidentului, la ora actuala fiind audiat de catre politisti.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Cum arăta Denise Rifai la începutul carierei sale în televiziune. Vedeta este...
Sursa: kudika.ro