Echipa de control a Ministerului Educatiei a descoperit ca la Clubul Sportiv Orsova s-ar fi acordat peste 6,5 milioane de lei ca premii fara sa se achite impozitul si contributiile catre stat, alocarile fiind facute in ultimii doi ani, a anuntat, marti, ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu.

Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, aflata, marti, in judetul Mehedinti, a declarat, intr-o conferinta de presa, ca o echipa de control a ministerului a descoperit ca la Clubul Sportiv Orsova s-au facut cheltuieli ilegale, raportul controlului urmand sa fie inanitat autoritatilor statului pentru cercetari, potrivit MEDIAFAX.

"Sunt putin inspaimantata de ceea ce a gasit echipa de control acolo. Este vorba despre niste resurse care au fost cheltuite, in primul rand alocate si apoi cheltuite fara o baza legala. Circa 39 de miliarde de lei vechi. Suma aceasta a fost alocata pentru premierea profesorilor antrenori, fara sa fie retinute din aceste sume impozitul, CAS-ul, contributia la somaj, adica fara sa fie alocate catre stat darile care sunt impuse de lege, adica cu evaziune fiscala, ceea ce mi se pare ca este inspaimantator", a declarat Andronescu.

Ministrul Educatiei a adaugat ca alte sume de bani au fost alocate in ultimii doi ani ca si prime pentru profesori care nu sunt antrenori ai clubului.

"Circa patru miliarde de lei vechi, o suma neta, a fost acordata timp de doi ani sub forma de premii domnilor profesori Vladuceanu si Banaduc, care nu au niciun fel de contract cu Grupul Sportiv de la Orsova", a precizat Andronescu.

Citeste si:
Zeci de profesori, prinși că au copiat la examenul de titularizare
Zeci de profesori, prinși că...
Citeste si:
Tratament pentru cresterea parului
Tratament pentru cresterea...

Corpul de control a mai descoperit ca aproximativ 1,7 milioane de lei au fost acordati de Ministerul Educatiei ca premii elevilor sportivi din acest club, dar din declaratiile sportivilor a reiesit ca acestia nu au primit banii respectivi.

"Sunt plati nelegale, 5,8 miliarde de lei vechi, care au fost acordate catre personal sub forma de prime personalului auxiliar, de asemenea fara retinerea contributiilor prevazute de lege. Patru miliarde s-ar fi alocat unei Regate care s-ar fi desfasurat in Statele Unite, dar care nu apare in programul competitional", a mai explicat Andronescu.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.