Jandarmeria Capitalei, care a asigurat, in 21 si 22 august, masurile de ordine publica la adunarile publice din Piata Universitatii, arata, vineri, intr-un comunicat de presa, ca protestatarii "si-au manifestat opiniile in mod pasnic", relateaza MEDIAFAX.
In timpul protestelor, in jurul orei 21.00, un grup de persoane a fortat gardul de protectie, iar manifestantii au ajuns pe carosabil, fiind astfel blocata circulatia pe bulevardul Nicolae Balcescu, de la intersectia cu bulevardul Carol I pana la intersectia cu strada Ion Campineanu.
Pe baza imaginilor video captate de jandarmi au fost identificate 106 persoane, dintre care 50 au fost sanctionate cu amenzi cuprinse intre 200 si 1.000 de lei "pentru tulburarea, fara drept, a linistii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigate sau larma".
Altor 49 de persoane le-au fost intocmite acte premergatoare inceperii urmaririi penale, pentru blocare cu intentie a drumului public, fapta prevazuta de Ordonanta de urgenta nr. 195 din 12 decembrie 2002 privind circulatia pe drumurile publice, a precizat Jandarmeria Capitalei.
Totodata, altor sapte persoane le sunt intocmite acte premergatoare inceperii urmaririi penale pentru distrugere si ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice, fapte prevazute de articolul 217, respectiv articolul 321 din Codul Penal.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Adrian și Vlad Iliescu, Atelierele Ilbah: ”din nemulțumire se naște evoluția...
Sursa: start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Etalare Tarot Luna Plină în Rac din 3 ianuarie 2026: ce adevăr emoțional iese...
Sursa: garbo.ro
-
Rugăciunea Sfântului Ioan Botezătorul: Cuvintele sfinte care rup lanțurile...
Sursa: kudika.ro