Noul ministru al Educatiei, Ecaterina Andronescu, a declarat ca Senatul este for decizional pentru aceste modificari legislative.
"Modificarea bacalaureatului ar fi posibila chiar din aceasta toamna. Avem Legea educatiei in Senat, acesta este for decizional pentru Legea educatiei. Astfel ca, daca vom decide modificarea bacalaureatului, acest lucru s-ar putea produce din toamna", a spus Andronescu, citata de MEDIAFAX.
Principala modificare vizata pentru examenul de bacalaureat este introducerea de probe diferentiate, in functie de de profil si filiera, in 2013. In forma ei actuala, Legea educatiei nationale prevede introducerea bacalaureatului diferentiat din 2016.
In acelasi context, Ecaterina Andronescu a promis ca va vorbi cu inspectoratele scolare, pentru a vedea daca pot fi valorificate relatiile cu anumiti angajatori care sa poata primi o parte a candidatilor fara bacalaureat.
Intrebata daca va renunta la camerele de supraveghere de la bacalaureat, noul ministru a spus ca si-ar dori sa nu fie nevoie de ele si sa existe o supraveghere corecta, dar nu poate vorbi inca despre asa ceva.
"Ar fi bine sa putem renunta la camere. Mie, daca mi s-ar pune in spate o camera cand am examen cu studentii, nu m-as simti bine. Dar acum nu cred ca putem renunta, inca, la aceste camere", a adaugat Andronescu.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Cum arăta Denise Rifai la începutul carierei sale în televiziune. Vedeta este...
Sursa: kudika.ro