Senatul a adoptat tacit o propunere legislativa pentru modificarea Legii 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului. Potrivit proiectului, ce ii are ca initiatori pe deputatii independenti Tudor Ciuhodaru si Mircia Giurgiu, abandonul reprezinta parasirea copilului de catre parinte sau reprezentantul legal, deinteresandu-se de acesta mai mult de 3 luni.
"Statisticile indica intre 40.000 si 70.000 de copii abandonati, carora li se adauga alti 300.000 care au fost lasati singuri prin plecarea a peste trei milioane de persoane in strainatate. Jumatate dintre copii au varste cuprinse intre doi si sase ani, iar 4 la suta au mai putin de un an. 16 la suta dintre ei nu si-au mai vazut parintii de un an, in timp ce 3 la suta nu i-au mai vazut de cel putin patru ani", mai precizeaza autorii initiativei legislative, conform mediafax.ro.
Constatarea abandonului se efectueaza de catre reprezentantii serviciului public de asistenta sociala ori, dupa caz, ai directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului.
Proiectul de lege va fi discutat in Camera Deputatilor, care este for decizional.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
Cum devii relevant când ai o afacere pentru Generația Z
Sursa: start-up.ro
-
Quiz de personalitate: Ce animal interior activezi în următoarele 6 luni?
Sursa: garbo.ro
-
A murit Chuck Norris. Actorul avea 86 de ani
Sursa: kudika.ro