Social 12 Martie 2012 16:32
Romania este o destinatie total necunoscuta pentru turistii germani, a declarat Alexander Wrede, directorul de contractari al Thomas Cook Germania, care va reincepe sa aduca in acest an turisti in Romania, dupa 6 ani de absenta.

"Daca ma intrebati despre imaginea pe care o are Romania, nu as spune ca are o imagine rea, ci ca, pur si simplu, nu are nicio imagine pe piata germana. Romania nu este foarte bine cunoscuta sau hai sa spunem ca oamenii nu au nicio parere despre Romania. Si asta este adevarata noastra provocare, sa ii determinam pe oameni sa aleaga aceasta destinatie. Eu o pot spune din proprie experienta, este o destinatie frumoasa, dar oamenii nu o cunosc", a spus Wrede, care a vizitat standul Romaniei la targul de turism ITB, desfasurat la Berlin in perioada 7-11 martie.

  • Sfaturi straine, pentru turism romanesc

"In ceea ce priveste promovarea pe care o face Romania, bineinteles ca sunt tot felul de actiuni facute de ministerul de resort dar, din punctul meu de vedere, Ministerul roman al Turismului ar trebui sa puna mai mult accent pe promovarea litoralului Marii Negre. Celelalte tari cu iesire la mare, precum Turcia, Egipt sau Spania, fac totul pentru a-si promova litoralul. Eu cred ca eforturile pe care le face Ministerul roman al Turismului nu prea se vad deocamdata. Doar daca faci un afis si il pui intr-o statie de autobuz nu rezolvi nimic. Trebuie sa-i convingi pe oameni sa vina la tine, sa te viziteze si, mai departe, sa povesteasca ceea ce au vazut", a spus Wrede, citat de MEDIAFAX.

El a afirmat ca turistii germani pe care Thomas Cook ii aduce in Romania in acest an aleg litoralul si city-break-urile in Bucuresti.

  • Ce are Bulgaria si noi nu?

Wrede spune ca Bulgaria, care concureaza cu Romania la turismul de litoral, are in plus hoteluri mai bune si pachete all inclusive.

"Sunt impresionat de resorturile de pe malul bulgaresc al Marii Negre. Cele mai multe ofera pachete all-inclusive, ceea ce e foarte important pentru o vacanta la mare in conditiile in care majoritatea clientilor nostri este formata din familii. Deci calitatea serviciilor si preturile oferite dicteaza piata", a spus directorul de contractari al Thomas Cook AG.

In contradictoriu , un raport al Institutului National de Cercetare-Dezvoltare in Turism (INCDT) ne arata care sunt pietele prioritare pentru serviciile turistice romane. Astfel, germanii sunt printre cei mai des intalniti turisti straini in tara noastra, alaturi de italieni si unguri.


Citeste si: Cheia succesului Romaniei: Asteptarile mici ale turistilor straini

Bucurestiul, un Las Vegas pentru turistii din Israel
Citeste si:
De ce va investi Ungaria 100 de milioane de euro în turismul din...
Ungaria va investi 100 de...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.