Sorin Ovidiu Vintu ii considera pe judecatori indezirabili si incearca sa scape de ei, iar in unele cazuri ii si reuseste, arata judecatorul Mitu Stegaru in finalul motivarii deciziei prin care l-a arestat preventiv pe omul de afaceri, respingand astfel cererea de recuzare a avoca?ilor acestuia.

Tribunalul Bucuresti a dat publicitatii vineri motivarea deciziei prin care, in urma cu trei zile, a emis mandate de arestare pe numele lui Sorin Ovidiu Vantu, Liviu Luca, Octavian Turcan si a altor sapte persoane, toate acuzate de falimentarea controlata a companiei Petromservice, scrie MEDIAFAX.

"In sfarsit in ceea ce priveste cererea de recuzare formulata de catre inculpatul Sorin Ovidiu Vintu, in nota obitnuita de altfel inculpatul, in cauzele pe care le are pe rolul instantelor, prin aparatorii alesi, incearca sa scape de judecatori pe care ii considera «indezirabili» si din nefericire uneori si reuseste (cazul judecatoarei Camelia Bogdan, schimbata de o alta judecatoare a Tribunalului, Elena Burlan, care a admis cererea de recuzarea a omului de afaceri Vintu, in dosarul favorizarii lui Nicolae Popa - n.r.) instanta o apreciaza ca inadmisibila, fiind respinsa ca atare, considerentele avute in vedere fiind urmatoarele: intr-o constructie logico - juridica «demna de o cauza mai buna sau de maieutica lui Socrate» aparatorul a invederat faptul ca in cauza sunt incidente prevederile articolului 47 alineatul 2 Cod procedura penala in sensul ca, judecatorul investit cu solutionarea prezentei cauze, si-ar fi exprimat anterior parerea cu privire la solutia care ar putea fi data intr-o cauza, aratand in acest sens ca acesta prin incheierea din 29 aprilie, in opinie majoritara, a decis arestarea clientului sau intr-o alta cauza, retinand ca temei articolul 148 litera d Cpp, in sensul ca «inculpatul a savarsit cu intentie o noua infractiune» astfel ca in prezenta cauza a devenit incompatibil", se arata in documentul citat.

Sorin Ovidiu Vintu a fost arestat preventiv


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.