Un tribunal irakian i-a condamnat la inchisoare pe viata pe doi barbati implicati in rapirea a trei jurnalisti romani in 2005, a declarat acesta, sambata, intr-un comunicat.

Cei doi barbati condamnati nu au fost identificati decat cu initialele A.A. si A.Y. "Curtea a gasit motive convingatoare pentru a lua aceasta decizie, pe baza confesiunilor, a dovezilor si proiectului (de rapire)", a declarat Curtea Penala Centrala din Irak. Rolul exact al celor doi acuzati in rapire nu este cunoscut.

Marie Jeanne Ion, Sorin Dumitru Miscoci si Ovidiu Ohanesian au fost rapiti in martie 2005 si eliberati doua zile mai tarziu.

Omar Hayssam, un om de afaceri siriano-roman, a primit o sentinta de 20 de ani de inchisoare din partea unui tribunal roman pentru ca a comandat rapirea. Arestat si incarcerat in Romania in mai 2005, el a fost eliberat din motive medicale dupa un an si a fugit din tara, transmite MEDIAFAX.

Presedintele sirian Bashar al-Assad a declarat in noiembrie 2010 ca Omar Hayssam ispaseste o pedeapsa intr-o inchisoare siriana. Cele doua tari au semnat in acea perioada un tratat de extradare.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.